Cu Bodea (foto) și Mitrea împărțind poarta arădeană, UTA a primit 9 goluri tot campionatul! Sosit în iarnă de la Atletico Bekescsaba, Mitrea a fost titularul mare parte din retur, însă Bodea a revenit între buturi pe final și a reușit câteva prestații excelente, culminând cu finala Cupei României.
Roberto se simte pregătit pentru cea mai importantă dispută a trupei arădene. „Contează ca UTA să ajungă unde îi e locul, iar meciul de sâmbătă e foarte important pentru ce va urma”, crede tânărul goalkeeper, care a debutat la UTA în liga secundă acum trei sezoane și a mai trecut pe la Șoimii Pîncota.
Concurența Bodea – Mitrea a fost „arbitrată” de Sebastian Huțan, Roland Nagy mărturisind că a ales să meargă pe alegerile secundului său. „Așa cum în trecut am mers pe mâna lui Dan Țapoș, acum portarii au fost tot timpul alegerea lui Huțan., El îi pregătește, el îi simte, nu vreau eu să mă implic. E concurență benefică, au demonstrat-o amnândoi. În ultimele apariții, Bodea a jucat foarte bine, a dat încredere echipei, iar Mitrea a avut și el evoluții bune. Sperăm să fim cu toții inspirați și pe mai departe”, a spus Roland Nagy.
În tot sezonul de primăvară, UTA a primit 3 goluri! Unul l-a marcat, din penalty, Ciprian Berar, de la Cermei, altul l-a înscris Răzvan Riviș, de la Tauț, iar ultimul a fost al lui Claudiu Ciocan, de la Unirea Sîntana, în semifinala din Cupa României.
Sursa: Sport Arad