Precup: „Am trăit o experiență plăcută la Craiova. Concurența a fost foarte mare, eu sunt mulțumit”

Marius ANGHEL 17 Jun. 2014, 13:26 Seria 2
Precup:**

După o colaborare de un an, reprezentanții de la CS Universitatea Craiova au decis să nu îi mai prelungească contractul jucătorului Gabriel Precup.

Mijlocașul central de 28 de ani, născut la Scornicești, Gabriel Precup a semnat în vara anului trecut o înțelegere valabilă un sezon cu CS Universitatea Craiova. Săptămâna trecută, jucătorul s-a despărțit de gruparea din Craiova.

Acesta susține că a petrecut o perioadă frumoasă la CS Univeristatea Craiova, trecându-și în palmares cea de-a doua promovare din carieră. În 2010, Gabriel Precup a fost unul dintre artizanii promovării în eșalonul secund cu Alro Slatina, învingând, la Șotânga, FCM Târgoviște.

„Cei de la Universitatea au decis să nu îmi mai prelungească contractul, dar pot spune că am trăit o experiență plăcută la Craiova. Mă bucur că am promovat în Liga 1. După Șotânga, aceasta e cea de-a doua promovare din cariera mea”, a spus Precup.

Jucătorul s-a arătat mulțumit de sezonul făcut cu gruparea doljeană. „Am evoluat 20 de meciuri pentru CS Universitatea Craiova, din care zece am fost titular. Concurența a fost foarte mare, eu sunt mulțumit”, a adăugat Precup.

Acesta așteaptă ofertele pentru sezonul următor. „Nu am nicio ofertă până la acest moment, aștept. Oricum mai am contract cu Universitatea Craiova până pe 30 iunie”, a conchis Precup.

Gabriel Precup a început fotbalul la FC Olt Scornicești, dar a fost remarcat de Marius Popa și chemat la Liceul cu Program Sportiv Slatina, de unde a fost preluat de Alprom Slatina. Mijlocașul și-a terminat junioratul la Dinamo București, evoluând apoi la FC Olt Scornicești, Oltul Slatina, Alro Slatina, FC Caracal și FCM Târgu Mureș.

În vara anului 2012, pe vremea când evolua pentru clubul aluminist slătinean, Gabriel Precup a fost desemnat de FRF cel mai bun jucător al seriei.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 17 Jun. 2014, 13:26 Seria 2
Pe aceeași temă