Chiar dacă Liga a II-a s-a încheiat weekendul trecut, jucătorii echipei CF Brăila încă nu au primit vacanță. Antrenorul Alin Pânzaru a preferat să-i mai țină la antrenamente, iar vineri să-i urmărească din nou într-un meci amical. În acest sens, tehnicianul încearcă să găsească soluții pentru a forma un lot competitiv pentru sezonul viitor.
Vineri seara, de la ora 18.00, pe stadionul Municipal din Brăila, formația in Seria I a ligii secunde a jucat un meci amical cu Metalosport Galați, scor 2-0, campioana Ligii a 4-a a județului vecin. Echipa gălățeană a avut astfel parte de un adversar puternic înaintea meciului de baraj de sâmbăta viitoare cu FC Gârceni, câștigătoarea campionatului din județul Vaslui.
Cele două reprize au fost dominate de jucătorii lui Alin Pânzaru. În prima parte au evoluat fotbaliști de la prima echipă, în timp ce în partea secundă s-a contat numai pe jucători sub 21 de ani.
Scorul a fost deschis rapid, în minutul 7. După un corner executat de Petean puternic în fața porții, Costel Roșu a deviat cu călcâiul în plasă. În repriza secundă Sabin Stângaciu a marcat și el, în minutul 57, după ce a driblat un fundaș și a șutat de la marginea careului la colțul lung al porții apărate de Popovici.
CF Brăila a început în formula: Comănescu – Panait (de la juniori), Olenic, Necoară, Ghiocel – Petean, Cr. Vlad, G. Iordache, M. Dima – Cazan, C. Roșu. În partea a doua au fost utilizați: Coviț (de la Gloria Ivești – 20 de ani) – Al. Ilie (de la Conpet Cireșu), M. Băbătie (de la juniori), Stângaciu (de la juniori), Marcel Gheorghe (de la Conpet), Teo Vișan (de la juniori), Al. Niță (de la Conpet), Al. Radu (de la Conpet), Gabriel Gheorghe (de la Conpet), Marius Bîrsan (de la Vaslui -18 ani) și Dorel Carp (de la Tecuci – 19 ani). Ivan și Mitrea au fost menajați.
Pentru Metalosport au jucat: Popovici – Lupu (76 Luca), Popa, Sandu, Marin, Mocanu, Tudose (65 Vicleanu), Ciochină (70 Ilie Nicușor), Tache, Frunză, Mihai.
Foto: Pro Brăila