Antrenorii Gloriei au revenit la antrenamente. Greva a încetat după noi promisiuni și un salariu din nouă

Marius ANGHEL 11 Jun. 2014, 16:16 Seria 2

Vasile Urs și Alexandru Hatfaludi, șefii Gloriei Bistrița, și-au convins antrenorii să se întoarcă pe gazon. După greva de luni, când au întocmit un act prin care cereau salariile restante pe nouă luni, tehnicienii grupării bistrițene au căzut la învoială pentru un salariu ce va fi plătit poimâine.

Celelalte opt luni de restanțe vor fi acoperite în săptămânile următoare sau ce puțin așa sună ultimele promisiuni. „Sunt destul de puternic încât să atrag oameni influenți lângă echipă, chiar dacă primăria nu ne mai ajută”, ar fi fost cuvintele lui Vasile Urs în fața antrenorilor, care s-au mai lăsat încă o dată convinși de astfel de vorbe.

Sportul bistrițean scrie că și jucătorii vor primi câte ceva din sumele restante. Deocamdată doar cei care astăzi au meci cu Gloria II în Cupa României și care săptămâna viitoare au programat un meci de baraj pentru Liga a treia. Câte cinci milioane va primi fiecare, plus o primă pentru meciul de baraj.

Astfel, activitatea la clubul bistrițean se va relua în totalitate, deși problemele sunt departe de a se rezolva. Obiectivele echipei pentru sezonul următor sunt la fel de neclare, iar despre un program de pregătire sau despre un lot de jucători nici nu s-a pomenit deocamdată.

Crețu: „Nu cred că Primăria trebuie să aibă club de fotbal”

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat că cei de la Gloria au dreptate când își cer banii, dar că Primăria nu poate acorda fonduri pentru un club în insolvență.

„Eu cred că au dreptate cei de la Gloria, mă refer la antrenori și la jucători, să solicite. Eu mi-am arătat întotdeauna dispoziția pentru a da, dar numai în condiții legale. Trebuie să înțeleagă și ei și toată lumea că nimeni nu își riscă libertatea pentru a plăti salarii meritate, de altfel, la Gloria. Faptul că ei merită și trebuie să primească banii ăștia este perfect adevărat, dar faptul că nu am găsit, nici la Oradea și nici la Galați, o procedură de a atribui banii, ne face să ne punem o serie de semne de întrebare”, a spus Ovidiu Crețu.

Primarul spune că el nu crede că Primăria Bistrița trebuie să administreze un club de fotbal. „Există o astfel de posibilitate, a unui nou club, dar eu cred că lucrurile sunt foarte complicate. Adică eu nu cred că Primăria sau Consiliul Județean trebuie să aibă clubul lor de fotbal, eu cred că un club de fotbal trebuie să fie în administrare privată și să fie sprijinit de administrațiile publice. Nu a venit nimeni cu o asemenea variantă. Eu aștept, dacă există o asociație, care nu este cea în insolvență și care are echipă care activează, atunci putem să dăm banii. Dar în condițiile de astăzi eu nu pot să dau banii respectivi. Vă dați seama că nu îmi convine situația deloc, m-am întâlnit cu oamenii de acolo, le-am spus că banii îi avem dar o să îi primească numai în condițiile legale”, a spus edilul, citat de Sportul bistrițean.

Întrebat dacă crede că Gloria va intra în faliment, primarul spune că nu știe acest lucru. „Eu nu pot să vă spun dacă va intra sau nu în faliment, pentru că nu mă pricep deloc la lucrurile acestea și, după cum știți, m-am ținut departe de aceste lucruri. În afara de a finanța legal o activitate sportivă nu am intrat în zona periculoasă”, a mai spus Crețu.

Marius ANGHEL 11 Jun. 2014, 16:16 Seria 2
Pe aceeași temă