Tipic pentru Rapid. Giuleștenii obțin un punct după ce au fost conduși la pauză cu 2-0

Marius ANGHEL 11 May. 2014, 01:04 Campionat

Vestea că echipa lor favorită nu a primit licența nu i-a împiedicat pe suporterii giuleșteni să ocupe, în bună măsură, tribuna a II-a a stadionului „Valentin Stănescu”. Fanii alb-vișinii au venit atât pentru a-i încuraja pe băieții lui Moldovan, cât și pentru a-i contesta în termeni extrem de duri pe cei care conduc clubul, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu.

Rapid a început moale și s-a văzut condusă încă din minutul 10. Stan a reluat în poartă, din careu, o minge trimisă excelent de Florea. Perioada nefastă a continuat pentru rapidiști, astfel că portarul Drăghia a fost eliminat (18) după ce l-a faultat pe Jianu în careu. Moldovan a fost nevoit să-l bage în poartă pe Gordin, iar cel sacrificat a fost Pancu. Decizia antrenorului l-a nemulțumit pe căpitanul rapidist, care, după ce i-a predat banderola lui Niculae, a plecat extrem de nervos la vestiare, nu înainte de a saluta în mod clasic galeria. Primul contact cu mingea pentru Gordin a fost unul inspirat, portarul reușind să respingă în corner penalty-ul executat de Ivașcă.

După o jumătate de oră de la fluierul de start a venit la meci și Husein Abdulah Husein al-Ahmar, șeicul despre care s-a vorbit în ultimele zile că ar putea investi la Rapid. Acesta a luat loc la tribuna oficială alături de Adrian Zamfir.

În minutul 38 Rapid a mai „pierdut” un om când Ciolacu i-a luat locul lui Vasile. Atacantul în vârstă de 21 de ani nu a părut deloc conectat la miza partidei, nu a câștigat niciun duel cu adversarii și nu a reușit niciun dribling tot meciul. Elevii lui Moldovan au terminat prost prima repriză, cu un gol primit în minutul 39 de la Soare. Ar fi putut fi chiar mai rău pentru giuleșteni, dar Gordin a arătat că este un portar pe care se poate conta. Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a intrat la vestiare cu un avantaj meritat.

Martin, șeicul reprizei secunde. Viorel Moldovan a fost trimis în tribună pentru proteste

Rapidiștii au lăsat deoparte grijile referitoare la licență, ce au părut că i-au încurcat în prima repriză și s-au pus pe jucat fotbal. Unul foarte riscant, care ar fi putut fi speculat de ialomițeni. Elevii lui Mihalcea au crezut însă că meciul s-a terminat după 45 de minute, când conduceau cu 2-0 și aveau om în plus.

Viorel Moldovan a fost trimis în tribună din cauza protestelor de către arbitrul Teo Crăciunescu în minutul 54. Trei minute mai târziu, Martin a profitat de greșeala portarului Măstăcan și a făcut 1-2. Suporterii se gândeau deja la meciul din sezonul trecut cu CFR Cluj, când echipa antrenată pe atunci de Sabău, a intrat la pauză cu om în minus și 0-2 pe tabelă, dar au reușit să câștige cu 3-2. Alte vremuri… Rapid juca în Liga I și tabela de marcaj funcționa.

Gordin apără ca Leontin

Aflați în inferioritate numerică, rapidiștii s-au aruncat în atac și l-au expus pe portarul Gordin atacurilor periculoase ale celor de la Slobozia. Fiind într-o zi în care i-a ieșit totul, dar și cu ceva noroc, goalkeeper-ul de 26 de ani a amintit suporterilor de Leontin Toader, portarul din anii ’80 al giuleștenilor.

În altă ordine de idei, șeicul nu avut un chef prea mare de fotbal și a plecat împreună cu Zamfir în minutul 76. Astfel că, cei doi au pierdut un ultim sfert de oră încins. Slobozia a mai primit un penalty, dar Coconașu l-a „cocoloșit” pe Gordin și a trimis în bară (78). Încurajați de fani, jucătorii rapidiști s-au aruncat și mai mult în atac. După ce a țintit bara în minutul 81, Martin a reușit dubla opt minute mai târziu.

Rapid nu a izbutit nici la treia încercare să o bată pe Slobozia în acest sezon și mai are doar două puncte în fața celor de la Clinceni. Meciul care va trebui neapărat câștigat este cel de la comisii.

RAPID BUCUREȘTI
UNIREA SLOBOZIA
2-2

Martin ”57, ”89 / St. Stan ”10, R. Soare ”39

Drăghia – I. Voicu, D. Lung, Al. Iacob (Cl. Herea ”67), N. Vasile (Ciolacu ”38) – V. Negru, E. Dică – Martin, Pancu (cpt.)(Gordin ”20), Al. Coman – D. Niculae
Antrenor: Viorel Moldovan
Eliminați: Drăghia ”18 (roșu direct)

Măstăcan – S. Stan, Fl. Tudorache, R. Soare (cpt.), C. Toma – Macare, Aug. Ivașcă (Coconașu ”60) – Oct. Ursu (Ibrian ”52), Bolat, M. Florea (Al. Drăguț ”73) – Jianu
Antrenor: Adrian Mihalcea

Articol scris de Ovidiu Dumitrescu
Foto: Alexandru Hojda

Marius ANGHEL 11 May. 2014, 01:04 Campionat
Pe aceeași temă