Liderul seriei I pornea favorit clar în meciul de la Berceni, prin prisma diferenței valorice clare dintre loturile avute la dispoziție de către cei doi tehnicieni. Ca în mai tot play-off-ul, gazdele au avut mai bine de jumătate dintre oamenii de bază indisponibili din motive medicale, iar soluțiile de avarie alese nu au dat randamentul dorit. Ieșenii nu au trebuit să depună eforturi mari pentru a-și asigura victoria, ci doar au trebuit să fie atenți la gafele defensivei, mai ales pe dreapta.
Doar un gol până la pauză
Scorul a fost deschis după aproape un sfert de oră, după un corner la care Pălimaru a retrimis în fața porții, iar Liviu Mihai a înscris din doi metri. Primul mitan s-a terminat doar cu un un gol pe tabelă, însă după reluare doi dintre veteranii din teren, Olah, respectiv Nicu, au fost la un pas de a înscrie cu șuturi de la distanță. Dacă la execuția căpitanului oaspeților balonul s-a dus la un metru pe lângă buturi, fostul campion al României cu Unirea Urziceni a ciupit transversala direct din lovitură liberă de la circa 25 de metri
Dezorientarea lui Feraru și geniul lui Crețu
În minutul 57, pe linia laterală a careului de 16 metri, Herghelegiu l-a întors pe Feraru ca pe foaia de clătită, fundașul gazdelor fiind pierdut în spațiu după întoarcerea făcută de ieșean și a centrat la Pălimaru pentru un gol cu capul din plonjon, ca la antrenamente. Berceniul a redus din diferență prin reușita cu destulă șansă a lui Bitez (71), atacantul venit de la Dinamo fiind primul care a reacționat și a băgat piciorul la un balon șutat în careu dintr-o lovitură liberă laterală a gazdelor.
Două ratări ale lui Pălimaru au anunțat golul trei al oaspeților, venit după un moment de geniu al lui Crețu (82), jucător care se simte tot mai bine pe noua poziție de mijlocaș defensiv, unde a fost avansat de ceva vreme. Șesarul moldovenilor a primit un balon repus în joc dintr-un aut, a pătruns ca prin brânză pe lângă linia de fund și în locul șutului direct la poartă a ales o soluție neașteptată, aruncând balonul spre punctul de la 11 metri. Acolo se afla Bosoi, care a trimis un șut din prima, cu latul, spre poarta aproape goală.
A fost mai mult decât de ajuns pentru a lămuri problema învingătoarei – asta dacă s-ar fi putut pune la un moment dat, iar Iașiul a mai făcut un pas spre promovarea în Liga 1.
ACS BERCENI – CSMS IAȘI 1- 3
Bitez ”71/ L. Mihai ”14, Pălimaru ”57, Bosoi ”82
Meilă – Feraru, Fâșie, G. Ghinea (C. Sandu ”46), E. Nicu – Al. Radu (cpt.)(R. Tătar ”69) – Al. Stan, V. Ștefan, Pădurețu (Butică ”83) – Bitez, Al. Nistor
Antrenor: Marin Dragnea
Caparco – Radovic, Vișa, Fl. Plămadă, Vladu – Olah (cpt.), Al. Crețu – Bosoi, L. Mihai (Al. Dedu ”85), Herghelegiu (Onofraș ”76) – Pălimaru (L. Dobre ”87)
Antrenor: Marius Lăcătuș