Antrenorii români Bogdan Andone, Virgil Andronache, Marius Baciu, Valeriu Bordeanu, Ilie Constantin, Roberto Berruero, Cristi Coroian, Constantin Enache, Mihai Ianovschi, Adrian Iencsi, Robert Kilin, Eric Lincar, Gabriel Manu, Ionuț Mihu, Ionuț Moșteanu, Florin Motroc, Victor Naicu, Claudiu Niculescu, Alexandru Pelici, Anton Petrea, Florin Pârvu, Paul Răducan, Răzvan Rotaru, Constantin Schumacher, Valentin Sinescu, Flavius Stoican, Adrian Szabo, Eugen Trică, Ciprian Urican, Dumitru Uzunea, conduși și îndrumați de Anghel Iordănescu și Dan Apolzan au trăit o experiență de neuitat în Elveția, la sediul UEFA de la Nyon.
Timp de câteva zile, săptămâna trecută, antrenorul Conpetului – Florin Pârvu – a fost „în altă galaxie”, stagiul de perfecționare de la UEFA fiind descris într-un singur cuvânt: fabulos! „A fost perfect, pregătit în cele mai mici amănunte, o experiență unică. Un stagiu intens, dedicat fotbalului 100%, în care am fost tratați cu o atenție și un respect deosebite. Sincer, dacă era posibil să rămânem acolo, cred că majoritatea alegeau asta, te simți într-o altă lume, profesional” – povestește Florin Pârvu cele mai intense zile ale carierei de tehnician, foarte probabil, viitor „Licențiat PRO”.
Chiar plecat din țară, Pârvu a coordonat, pe cât posibil, și activitatea de la echipa sa de club – Conpet, acesta mărturisind că „în aeroport la Amsterdam, pe drumul de întoarcere, am primit informații despre ce a fost în prima repriză a meciului cu FCM Târgoviște și am transmis câteva indicații pentru partea secundă”, până la urmă Conpet impunându-se cu 2-1.
Articol scris de Marian Dima