După declarația de aseară a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, care a spus aseară că formația olteană nu are drept de promovare, a venit și reacția celor de la CS Universitatea Craiova. Astfel, Felix Grigore a declarat că : „Am consultat case de avocatură serioase și chiar UEFA și suntem liniștiți în privința dreptului de a promova. Numai să obținem pe teren promovarea, fiindcă urmează play-off-ul! Articolul 54, care ne-ar interzice dreptul de promovare, nu a fost respectat nici până acum și oricum se va scoate din statut. Și chiar dacă prin absurd nu se va scoate, oricum nu ne vizează, fiindcă se referă la modalități de ocolire ale meritului sportiv, așa cum confirmă și UEFA, iar noi nu încercăm să ocolim meritul sportiv, vrem să promovăm pe teren și avem licența în regulă. Cât despre afiliere, aceasta este provizorie, dar va deveni definitivă. La Adunarea Generală în care s-a ales noul președinte al FRF nu s-a votat afilerea noastră, ci s-a votat în bloc pentru afilierea a 15 echipe. Adunarea Generală va valida ce a hotărât Comitetul Executiv, adică afilierea CSU Craiova la FRF”
La rândul său, și principalul Gabi Balint și-a exprimat punctul de vedere, susținând că e vorba de o interpretare greșită a celor spuse de șeful forului fotbalului românesc. „Domnul Burleanu a prezentat situația exact cum este ea, numai că interpretările au fost greșite. Cum se prezintă lucrurile acum, nu putem promova, așa cum nu o pot face mai multe echipe, însă lucrurile se pot schimba. Așa cum a promis când a câștigat alegerile, domnul Burleanu va îndrepta și va lămuri lucrurile în conformitate cu legile și pentru a se încuraja fotbalul. Până la urmă, noi vrem să facem fotbal la Craiova, iar lucrurile serioase nu pot fi sabotate, ci încurajate”, a comentat Balint
Articol scris de Cosmin STAICU