Conferința de presă a președintelui FRF Răzvan Burleanu nu a adus nicio noutate în ceea ce privește situația din seria a II-a a eșalonului secund. Întrebat de ziariștii din sală atât despre cazul CS U Craiova, dar și despre echipele care au drept de promovare la finalul acestui sezon, șeful forului federal a declarat că momentan nu s-a cerut în mod oficial părerea FRF în ceea ce privește speța formației oltene.
„Trebuie să vă atrag atenția că obligativitatea celor trei ani de afiliere a fost scoasă doar din manualul de licențiere, nu și din statutul federației. Noi nu am primit nici o cerere oficială prin care să ni se solicite părerea în ceea ce privește situația formației CS U Craiova. Totuși am făcut o adresă către UEFA pentru a solicita o soluție în acest caz. Vom aplica regulamentele oficiale și vom ține cont de răspunsul forului european” a comentat Burleanu
Până în play-off, ședință cu cluburile pe tema promovării
În ceea ce privește problema celorlalte cluburi din serie, președintele federației a anunțat că va avea loc o ședință cu oficialii acestor cluburi pentru a lămuri situația din această serie. Cât despre situația din cealaltă serie, în care trei echipe vor juca în play-off fără obiectiv, după ce nu și-au depus dosar de licențiere, Burleanu a declarat că este opțiunea fiecărui club de a se înscrie în procesul de licențiere sau nu.
Drepturile TV rămân la FRF
O foarte interesantă întrebare a fost cea legată de situația drepturilor TV pentru noul sezon, prin prisma faptului că LPF2 este foarte aproape de a primi undă verde de la tribunal. Răzvan Burleanu a declarat că de administrarea acestor drepturi se va ocupa în continuare tot forul pe care îl conduce, în condițiile în care LPF2 nu va avea resurse și forța necesară de a se ocupa de un proces atât de amplu
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ