Rapidiștii au plecat astăzi spre Constanța, acolo unde, sâmbătă, vor avea meci cu echipa Farul, antrenată de ex-giuleștenii Nanu și Mohora. ProSport a anunțat joi în premieră că Viorel Moldovan vrea să cumpere clubul Rapid. Reacțiile jucătorilor sunt pozitive. Daniel Niculae crede că antrenorul său a fost deja îndoctrinat cu ceea ce înseamnă spiritul echipei de sub Podul Grant.
– Nico, spune, te rog, cum ai primit știrea că antrenorul tău va fi și patron al clubului pentru care evoluezi?
– E o veste care îi bucură pe toți rapidiștii. Un club de tradiție din fotbalul românesc va intra pe mâna unui fost component al Generației de Aur. Îl cunosc bine pe Vio, e un tip echilibrat, calculat, cu capul pe umeri, care își propune să realizeze lucruri mari. Îl cunosc dinainte să vină la Rapid și îl observ zi de zi la antrenamente. Are inimă și suflet de rapidist, s-a îndoctrinat cu ceea ce înseamnă spiritul acestei echipe.
– Pe 28 martie crezi că va trece planul de reorganizare?
– Da. Sper să nu avem surprize neplăcute.
– Cum ai regăsit fotbalul românesc, după ce în urmă cu 8 ani ai plecat să joci în străinătate?
– E dificil să fac o comparație acum când joc în Liga 2, dar din meciurile pe care le văd și eu la televizor cred că fotbalul românesc a stagnat. După ce am plecat eu, a existat o ușoară creștere calitativă a campionatului intern, dar odată cu problemele acestea financiare, a avut loc un recul.
– De ce ai lipsit un an de pe terenul de fotbal?
– Nu a fost ceva ce mi-am propus. După experiența de la Kuban Krasnodar doream să mă întorc acasă, să fiu aproape și de familie. Am sperat la un contract în străinătate, au fost și oferte bune, dar timpul a trecut. Am constatat apoi că banii nu mai sunt cei dinainte, concurența e și mai mare pentru că sunt foarte mulți jucători liberi. Îi promisesem lui Viorel Moldovan că dacă nu îmi găsesc ceva convenabil afară, vin la Rapid lângă el. Și, până la urmă, asta s-a întâmplat.
– Ai ajuns de la Monte Carlo la Krasnodar, cum a fost impactul?
– Pfff, groaznic! Nu spun acum că eu am fost născut pe Malul Mediteranei sau în Paradis, dar a fost… groaznic. Am ales atunci pe Kuban datorită lui Dan Petrescu, dar cine știa că el va pleca așa de repede la Dinamo Moscova? Poate că dacă prima mea experiență în străinătate ar fi fost în Rusia, nu aș mai fi fost atât de dezamăgit de ce am văzut acolo. Dar după ce am jucat atâția ani în Franța, șocul a fost profund.
– Te mai gândești la echipa națională?
– Cum să nu. Trebuie să îmi relansez cariera, am mult de recuperat mai ales din punct de vedere fizic, dar sper să revin printre tricolori. Am văzut adversarii pe care îi avem în preliminarii. Cred că avem o grupă accesibilă, ne putem califica.
31 de ani are Daniel Niculae. Avea 23 de ani când a plecat de la Rapid la Auxerre (Franța). A mai jucat pentru Monaco și Nancy până să ajungă la Kuban Krasnodar
39 de selecții în echipa națională a României are Daniel Niculae, care a marcat și 9 goluri pentru prima reprezentativă
Articol scris de Florin MARIAN