Olimpia își continuă parcursul bun din acest an și urcă pe locul cinci în clasament după victoria de sâmbătă de la Motru. Elevii lui Csik și Bolba au început excelent partida și au înscris în minutele 15 și 17 prin Boștină și Ene.
La primul gol, Boștină a finalizat perfect o centrare venită de la Gavrilescu, iar reușita lui Ene de 2-0 a venit în urma unui corner executat de Bujor.
„Prima repriză am dominat clar și puteam să ne distanțăm și mai mult. În partea secundă gazdele au mai echilibrat , au reușit și un gol deosebit dar până la final a ieșit bine pentru noi. Băieților le place adrenalina, căci la final am avut ceva emoții…”, a spus antrenorul Tibi Csik mulțumit de rezultat și de evoluția echipei în aceste prime etape.
În minutul 59, Fărcășanu a redus din diferență cu un șut de la 23 de metri.
„Am dominat prima parte a jocului. În repriza a doua am întâmpinat mici probleme din cauza terenului, dar asta nu ne-a împiedicat să continuăm să dominăm. A fost un joc bun și mă bucur că am obținut cele trei puncte”, a declarat antrenorul portarilor, Ovidiu Suciu.
Gazdele s-au declarat nemulțumite de faptul că la cererea Olimpiei partida a început la ora 13 și nu la 11 cum era programată inițial.
„Am fi avut mai mulți spectatori și alta era atmosfera. N-am înțeles motivele amânării startului de meci…” spun oficialii Minerului.
Atmosfera în tribune a fost dezolantă, puțin peste 150 de spectatori fiind prezenți la duelul de sâmbătă dintre Motru și Satu Mare.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest
Foto: Adam Kiss