ACS Berceni, umilită de CS Afumați!

Marius ANGHEL 18 Feb. 2014, 12:30 Pregătiri, amicale
ACS Berceni,** umilită de CS Afumați!

Deznodământ neașteptat în amicalul de sâmbătă dintre ACS Berceni și CS Afumați, în care oaspeții nu au „respectat” ierarhia și au administrat un sec 5-2 echipei antrenate de Marin Dragnea. Fără indisponibilii Cosmin Sandu, Pivniceru și Pătrașcu, dar și mai vechiul absent Rover Cârstea, Berceniul i-a avut totuși la dispoziție atât pe cei doi campioni naționali Nicu și Pădurețu, cât și pe nou-veniții Bădăuță și Răduță. De partea cealaltă, omogenitatea lotului celor de la Afumați s-a dovedit decisivă, în condițiile în care la pauză au schimbat aproape toată echipa și nu s-a simțit niciun moment acest lucru, astfel că elevii lui Vasile Neagu au fost cei care au dominat meciul.

Totuși, scorul a fost deschis de eternul Fâșie, care a împins mingea din fața porții adverse, după o deviere a lui Răduță. Vlada a restabilit egalitatea după un sfert de oră și meciul se îndrepta spre un scor egal la pauză. Însă în minutele de prelungire, un balon degajat de portarul Berceniului a fost bâlbâit de ultimii apărători ai Afumațiului și Stan a scăpat pe contraatac spre buturile adverse. Lobul său a fost agățat de portarul oaspeților, dar fără a opri de tot mingea, iar mijlocașul Berceniului a ajuns din nou la balon și a marcat pentru 2-1.

Acest gol i-a înrăit pe elevii lui Vasile Neagu, care au marcat de patru ori în repriza secundă. Pe rând, Viorel Gheorghe, juniorul Vasile, Lupeș din penalty și Vincene au marcat pentru Afumați, ducând scorul final la un neașteptat 5-2.

Acest rezultat i-a pus serios pe gânduri pe cei de la Berceni, care trec în acest moment printr-un moment dificil din cauza subțirimii lotului în vederea meciului din prima etapă a primăverii. Asta pentru că pe lângă destulele accidentări, mai sunt și doi suspendați – Pivniceru și Nistor, iar rezervele Berceniului se prezintă destul de modest la această oră, chiar dacă o parte au scuza vârstei fragede.

La polul opus, Afumațiul trece printr-o pasă foarte bună, cu un lot omogen și rezerve apropiate valoric de titulari, ceea ce îi conferă lui Vasile Neagu destule soluții în caz de nevoie

ACS BERCENI – CS AFUMAȚI 2-5 (2-1) Fâșie, Al. Stan / Vlada, V. Gheorghe, Șt. Vasile, Lupeș (pen), Vincene

Berceni: Meilă – Feraru, E. Nicu, Fâșie, Pazon – Al. Stan, Al. Radu, G. Ghinea, Pădurețu – Bădăuță, Răduță. Au mai jucat: L. Marin – Aldea, Nistor, R. Gheorghe, G. Mihai, V. Ștefan, Bodescu, Bitez, Buțică

Afumați: L. Szekely (30 Mihalcea, 60 Obretin) – D. Stanca, Bar, Mogoș, B. Stancu – Chirilă, Robicek, Surugiu, M. Ionică – Vlada, Dr. Florea. Au mai jucat: Nedelea, Vrabie, Iordache, Vincene, Lupeș, Piko, Șt. Vasile, V. Gheorghe.

Sursa: Ilfov Sport

Marius ANGHEL 18 Feb. 2014, 12:30 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă