FC Clinceni a mai înregistrat o victorie în stagiul de pregătire pe care îl efectuează în Antalya. Jucătorii lui Valentin Bădoi au câștigat duminică, cu 2-0, amicalul contra locului 11 din prima ligă a Kazahstanului, FC Tobol.
Succesul cu FC Tobol a fost cel de-al treilea din Turcia, din șase amicale disputate. Ilfovenii și-au asigurat victoria prin goluri marcate de Stelian Stancu și Konyeha Godwin.
FC Clinceni a început acest amical în formula: C. Lungu – Al. David, Marciuc, I. Prodan, Szalkai – Tătar, Straton – Mbella, Roșu, C. Dedu – Godwin.
Rezultate înregistrate în Antalya:
0-0 cu FK RabotniĂki (locul 4 din prima ligă din Macedonia)
0-1 cu NyÃregyháza (locul 1 din liga secundă a Ungariei)
2-1 cu ACS Poli Timișoara (locul 11 din prima ligă a României) – (Artiom Karamyan – pen., Prodan)
1-0 cu FC Milsami (locul 6 din prima ligă a Republicii Moldova) – (Hamet)
3-3 cu Shakhter Karagandy (locul 8 din prima ligă din Kazahstan) – (Hamet 2, Bălțoi)
2-0 cu FC Tobol (locul 11 din prima ligă din Kazahstan) – (St. Stancu, Konyeha)