Grupările Rapid Suceava și Kosarom Pașcani s-au întâlnit ieri, într-un meci amical disputat la Baza de pregătire a celor de la Sporting, din Sfântu Ilie. Chiar dacă suprafața moale de joc a creat destule probleme jucătorilor, „ceferiștii” s-au impus clar la final, cu scorul de 4-1.
Moldoveanul Vasile Vitu, transferat în intersezon de la Sporting, a deschis scorul după o jumătate de oră de joc, după ce a reluat cu capul în plasă o centrare perfectă, trimisă din corner, de către Semeghin. Tot „Seme” a contribuit și la golul al doilea, servindu-l ca la carte pe Sava, care a punctat cu o lovitură precisă de cap. 3-0 s-a făcut la mijlocul reprizei a doua, când pășcăneanul Maftei a reluat nefericit în propria poartă o minge centrată de Păiuș.
Oaspeții au înscris golul de onoare în minutul 80, prin Lipovanu, în urma unui penalty acordat destul de ușor de arbitru. Scorul final a fost stabilit de Ioancea, fostul jucător al concitadinei Sporting, cu un șut pe jos, plasat la colțul lung.
VEZI un REZUMAT VIDEO de la amical
„Sunt mulțumit de modul în care se pregătesc băieții, iar meciurile amicale, chiar dacă se dispută pe terenuri grele în această perioadă a anului, au și ele utilitatea lor. Testul cel mai concludent pentru noi va fi la sfârșitul acestei săptămâni, când ne vom confrunta cu formația de prima ligă Ceahlăul, la Piatra Neamț. Va fi probabil singurul meci pe care-l vom disputa pe un teren bun înainte de reluarea campionatului”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
VEZI o GALERIE FOTO de la amical
Rapid a evoluat în formula: Pascal – I. Plămadă, Sava, Vitu, Semeghin – Golofca, Stănescu, Spătar, Arotăriței – Sumanariu, Negru. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Artenie, Bîgu, Duțică, Ioancea, Ionesi, Fedorovici și Păiuș. Jucătorii Velescu, Ferariu și Cerlincă au fost menajați de antrenorul Bogdan Tudoreanu pentru acest joc.
Pentru Kosarom Pașcani au evoluat și patru fotbaliști suceveni, este vorba de portarul Luca, fundașul dreapta Azaharioaei și apărătorii centrali V. Răzlog și P. Răzlog.
Sâmbătă, în următorul meci test sucevenii vor avea un adversar mult mai dificil, urmând să-și măsoare forțele, în deplasare, cu gruparea de prima ligă Ceahlăul Piatra Neamț.
În continuarea programului de pregătire din intersezon, sucevenii au programate două meciuri test cu Bucovina Pojorâta, în zilele de 16 și 19 februarie, urmând ca pe 22 februarie, Rapidul să joace la Câmpulung Moldovenesc cu liderul la zi al Seriei I a Ligii a III-a, FCM Dorohoi.
În intervalul 16-21 februarie sucevenii au în plan și efectuarea unui cantonament montan de la Poiana Negri, reluarea campionatului eșalonului secund urmând să se producă pe 1 martie.
Mai vor un atacant
Chiar dacă Rapid a încheiat neînvinsă meciurile de pregătire disputate până acum, 1-1 cu Gloria Bistrița, 1-0 și 4-1 cu Kosarom Pașcani, președintele Dumitru Moldovan crede că gruparea suceveană mai are nevoie de întăriri a putea aborda cu șanse reale sezonul oficial de primăvară al Ligii a II-a.
„Încercăm să mai aducem un vârf de atac. Avem în prezent o echipă destul de bună, dar după tot ce s-a întâmplat în turul campionatului, cred că se impune transferul unui atacant de gura porții, care să marcheze constant”, a declarat Dumitru Moldovan.
La rândul său, antrenorul Bogdan Tudoreanu spune că nu-și dorește cu orice preț un anume jucător. „După cum știți, la Rapid nu ne dau banii afară din casă, iar cu toate acestea am reușit să închegăm un grup unit, alcătuit din fotbaliști localnici. Nu mi-aș dori la echipă jucători nemulțumiți, care să-mi altereze atmosfera din vestiar. Decât așa, mai bine prefer să rămânem în formula actuală, dar să avem liniște la echipă”, a precizat tehnicianul Rapidului.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU