CS Oșorhei a disputat sâmbătă cel de-al doilea meci de pregătire din acest an. Echipa de liga a III-a s-a deplasat la Gyula unde a încheiat la egalitate, scor 2-2, jocul cu echipa locală, Termal, antrenată de orădeanul Pali Popovits jr.
Gazdele au avut în echipă mai mulți jucători români, Fritea, Claudiu Drăgan, Barna și frații Zadori. De partea cealaltă, Rudy Kovacs a mizat în mare parte pe aceeași echipă care s-a impus la Sântinon, 3-1 cu CSC Sânmartin. A absentat doar Șerban Pop, ușor accidentat.
Contrar cursului jocului, Termal Gyula a deschis scorul în minutul 13, cu un șut de la marginea suprafeței de pedeapsă. Bihorenii au avut în continuare inițiativa, iar imediat după gol Chețan a șutat puternic de la 25 de metri, însă portarul gazdelor a deviat în bara laterală, pentru ca în minutul 25 Moise să trimită cu capul, pe colțul lung, dar balonul a întâlnit iarăși bara. În minutul 31, CS Oșorhei a egalat în urma unui atac pozițional la finele căruia Andor a așezat mingea pentru Ovidiu Popa, care a șutat sec din 16 metri.
La nouă minute distanță, CS Oșorhei a marcat pe alt atac pozițional, mingea a fost întoarsă în spate pentru același Ovidiu Popa, care a șutat de la 18 metri, din zonă centrală, plasat, direct în vinclu. După pauză CS Oșorhei putea face lejer 1-3, dar Ardelean a ratat de două ori la rând din situație unu la unu cu portarul advers. Egalarea a survenit în minutul 64 când gazdele au marcat în urma unei lovituri libere din lateral dreapta.
„A fost o greșeală colectivă a defensivei, atacantul de la Gyula a scăpat din marcaj și a trimis în poartă din patru metri, profitând de ezitările noastre, în lanț, dar consider că ne-am mișcat foarte bine în acest joc. Mai bine decât în partida cu CSC Sânmartin. Sunt mulțumit în special de dăruirea băieților, de modul serios în care se pregătesc”, a declarat, după partidă, antrenorul Rudy Kovacs.
Termal Gyula – CS Oșorhei 2-2 (1-2)
A marcat pentru CS Oșorhei: Ov. Popa 31 și 40
CS Oșorhei (repriza I): Hava (Sergiu Ghilea) – S. Matei, Alex Pintea, Magda, Hering – Moise, Ember, Boneta, Cr. Andor – Ov. Popa, Mladoneczki.
CS Oșorhei (repriza a II-a): Ghilea (Pușcău) – Popa, Teșan, Pașca, Dumitrescu – Cornea, Junc, Chețan S. Ban – Ganea, Ardelean.
Următorul meci de pregătire al echipei din Oșorhei va avea loc miercuri, 12 februarie, în compania echipei FC Hidișel, dar locul unde se va disputa meciul nu a fost încă desemnat.
Sursa: eBihoreanul