CS Universitatea și FC Universitatea Craiova pregătesc în mod total diferit sezonul de primăvară în Liga a II-a. Dacă echipa primarului Olguța Vasilescu efectuează două cantonamente în Antalya, formația lui Adrian Mititelu aleargă prin parcurile din Bănie și se pregătește să plece într-un stagiu la Cisnădie.
Chestionat de ProSport despre sursa de finanțare a echipei în retur, noul manager de la FC Universitatea Craiova, Marin Condescu, a spus: „Vom face o Asociației Non-Profit, pe baza Ordonanței 26/2000. Aici invităm toți suporterii să cotizeze. Chiar marți seara m-am întâlnit cu liderii Peluzei Sud și mi-au spus că vor fi alături de FC Universitatea. Fiecare poate să dea orice sumă. Nu există o limită minimă. Până acum, avem peste 1.000 de cereri de înscriere în această asociație, iar câteva sute sunt chiar din străinătate. Pe lângă asta, vom avea și câțiva sponsori. Cu banii care-i vom strânge ne vom descurca în retur și în play-off„.
„Din vară va fi o singură echipă în Craiova”
Noul manager al FC Universitatea a vorbit și despre ce are de gând să facă la echipă din vară. „Vom face o societate nouă, în care eu voi avea 33%, Mititelu va avea 33%, iar cei de la CS Universitatea vor deține restul de 33%. Indiferent cine promovează, CS Universitatea sau FC Universitatea, în Craiova va fi o singură formație în Liga I. Nu cred că ambele echipe au puterea de a promova”.
14 februarie, o zi importantă pentru FC Universitatea
În altă ordine de idei, Tribunalul Brașov a amânat miercuri luarea unei decizii definitive privind aporbarea planului de reorganizare al FC Universitatea Craiova. „Tribunalul Brașov a amânat decizia pentru 14 februarie. Până atunci, Adrian Mititelu are în continuare și dreptul de semnătură, iar noi putem spera că planul de reorganizare va fi aprobat. În caz contrar, va trebui să o luăm din Liga a IV-a. Dar suntem pregătiți și pentru asta”, a completat Condescu.
Cine plătește cantonamentul de la Cisnădie?
După aproape două săptămâni de pregătire prin parcul Romanescu și sala de sport, jucătorii de la FC Universitatea vor pleca pe 8 februarie la Cisnădie, pentru un stagiu de pregătire de 12 zile. În momentul în care l-am întrebat pe Marin Condescu din ce bani va fi achitat acest cantonament, managerul lui FC Universtatea Craiova a evitat răspunsul: „Nu vă pot spune acest lucru. Vă asigur însă că băieții vor avea parte de cele mai bune condiții de pregătire”.
Articol scris de Daniel REMEȘ