Printre fotbaliștii care s-au despărțit amiabil de „Bătrâna Doamnă” se numără și Ionel Țabără. Fundașul împrumutat de la FC Botoșani consideră că nu mai are rost să rămână la club, atâta timp cât la conducerea sa se află: „Un domn cu pălărie care nu are bani pentru a susține activitatea unei echipe de fotbal”.
„Sunt o persoană verticală, care a ales să fie solidar cu cei care au ținut în viață acest club în momentele sale critice. Aceștia sunt antrenorul Eugen Trică și fotbalistul Bogdan Apostu. Lor și bineînțeles oamenilor de afaceri sensibilizați de ei, printre care domnul Blidar, le datorează UTA evitarea colapsului încă din luna noiembrie a anului trecut. Pe de altă parte, nu mă pot lăsa umilit de o persoană care are numai pretenții de la angajații săi, fără a-i plăti conform contractelor de muncă. Cu toții ne-am fi dorit să facem mai multe puncte în toamnă, dar, credeți-mă, la ce condiții am avut, s-au acumulat și așa destule. La 23 de ani am toată cariera în față, vreau să-mi fac meseria la un club condus de oameni de fotbal, care atunci când cer și oferă ceva în schimb. Mi-e teamă că UTA va avea mari probleme să supraviețuiască cu Adi Marțian la conducere, pentru simplul fapt că dânsul nu are bani să plătească datoriile și să susțină activitatea curentă”, consideră fundașul care a fost titular de bază la UTA până s-a accidentat, în prima parte a disputei cu Bistrița.
Acesta a renunțat la 3800 de euro, adică restanțele sale salariale de la UTA, numai pentru a-și primi actele în mână. „La vârsta mea e foarte important să am cât mai multe meciuri în picioare, dar și să am condiții de performanță. Regret că las în spate niște suporteri minunați, pe care îi rog să rămână până la final alături de acest club, indiferent când va fi acest final”, a încheiat Ionel Țabără.
Sursa: Sport Arad