Atletic Bradu a reÂveÂnit, ieri, la anÂtrenaÂmenÂte, după o lună și jumătate de vaÂcanÂÂÂță. EÂchipa are din aÂceasÂtă iarnă un anÂtrenor nou, Adrian NeaÂga, acesta fiind la primul an de anÂtreÂÂnoÂrat la Liga a III-a, după ce anul treÂcut a debutat în aÂceasÂtă postură la AS BasÂcov, în Liga a IV-a.
Neaga a preluat înainte de ReÂÂÂvelion pe Atletic Bradu, având ca obiectiv intrarea în play-off. RiÂcă va fi ajutat de secundul ReÂmus BărÂbărie, cei doi fiind buni prieÂteni și lucrând împreună anul treÂcut la Bascov. Pentru amânÂdoi este o provocare, și după cum spuÂneau oficialii clubului, parÂtea financiară nu prea i-a inÂteresat, cei doi gândindu-se în priÂÂmul rând la performanță.
La înÂtâiul anÂtrenament pe 2014, NeaÂga și BărÂbărie au avut 26 de fotbaliști, mulți dintre aceștia fiÂind jucători Under 21 nou-veniți. Neaga va fi la Bradu antrenor-juÂcător, însă, deși se va legitima în scurt timp, speră să nu coboare în iarbă și să rămână doar pe bancă.
„M-am apucat serios de antrenoÂrat, penÂtru că îmi place, în primul rând. Sunt un antrenor serios… așa o să fiu meÂreu! Obiectivul este să ajunÂgem în play-off și putem aÂjunge acolo penÂtru că suntem pe un loc ce duce în această fază a campioÂnaÂtului. Apoi, al doilea oÂbiectiv este să formăm o echipă comÂpeÂtiÂtivă, cu care să încerÂcăm proÂmoÂvarea anul următor. Oricum, este un pas înainte penÂtru mine că am ajuns la Atletic Bradu. DeoÂcamdată, nu m-am gânÂdit unde să ajung ca antreÂnor… Mă gânÂdesc serios cum să ajung în play-off. Acum sunt doar antrenor, deși o să mă legitimez ca jucător. Sper ca echipa să mă ajute din teren, eu, fiind pe bancă, să nu fie nevoie să intru și eu”, spuÂnea Neaga, după priÂmul anÂtrenament.
S-a pregătit cot la cot cu jucătorii
Neaga și Bărbărie au fost participanți activi la anÂtrenamentul de ieri al lui Atletic Bradu. Astfel, după o scurtă ședință în vestiar, unde Rică le-a transmis jucătorilor ce așteptări are de la ei în partea a doua a sezonului, anÂtreÂnorul a ieșit pe teren cu ei. A împărțit lotul în două, iar într-o grupă el a alergat cot la cot cu jucătorii, conÂducând practic grupul, în timp ce de cealaltă grupă s-a ocupat Remus Bărbărie.
Lotul lui Atletic Bradu prezent ieri la reunire:
Portari: # Antonio Nedelea (Atletic II) # Alexandru Gudea (CS Mioveni II) # Alin Mușat (SCM Pitești)
Fundași: # Marius Diță l Silviu Pâslaru (SCM Pitești) # Petre Orășanu # Bogdan VeÂliaÂnu # Constantin Șerban # Dan Nicolae # Mircea Voinea # Cristian Căldăraru # AnÂtoÂnio Tănase
Mijlocași: # Alin Păun # Florin Grecu # Ionuț MuÂrineanu # Adrian Iamandi (CS Mioveni II) # Alexandru Turnescu (CS Mioveni II) # Alin Mihăilă # Marian Tănase # Nicolae Ruță # Alexandru Barbu (CS Mioveni II) # Andrei Alecu
Atacanți: # Radu Păvăluță # Marian Cârstea # Ionuț Rădescu # Marian Jenaru
Articol și foto de Silviu MIHAI