Gruparea prahoveană din Liga a III-a, Fortuna Poiana Câmpina, ar fi trebuit să fie cea mai grăbită echipă din 2014, reunirea formației fiind programată luni, 6 ianuarie! Numai că, după o analiză a programului, s-a considerat că primul antrenament ar fi fost mult prea timpuriu, ținând cont de momentul începerii meciurilor oficiale, astfel că s-a luat decizia ca reunirea să fie amânată cu cel puțin o săptămână. Astfel, Fortuna se va „strânge” pe data de 13 sau 15 ianuarie, până atunci urmând să fie stabilită și componența băncii tehnice.
Se vor antrena la Brazi
Pentru că arena din Poiana Câmpina va deveni „șantier”, aici urmând să se amenajeze o nouă suprafață de joc, cu încălzire subterană și sistem de udare modern, Fortuna se va pregăti pe stadionul „Chimia”, din Brazi, acolo unde a mai jucat acum un an. După perioada de pregătire, se va decide și locul de disputare a meciurilor oficiale, până în aprilie, când se speră în revenirea la Câmpina, nefiind exclus ca echipa finanțată de Radu Călin să revină pentru o scurtă perioadă pe stadionul „Astra”.
Revenirea Fortunei la Brazi va „muta”, foarte probabil, și activitatea echipei „satelit” – Fortuna 2 Intersport, gruparea din Liga A Prahova susținută de Adrian Modrișan urmând să evolueze pe stadinul „Teleajen”.
Merg în Antalya
Ca și în ultimii doi ani, Fortuna va merge într-un turneu de pregătire centralizată și jocuri amicale în Turcia. Prahovenii vor fi găzduiți de același complex sportiv – Mardan Sport, unde au stat și anul trecut. Plecarea în acest stagiu centralizat este programată în perioada 26-28 ianuarie.
Articol scris de Marian DIMA