Craiova, o singură inimă. Mesaj de la căpitan: „Sărbători fericite, olteni!”

Mihai Andries 25 Dec. 2013, 08:49 Special

Fotbalul craiovean a renăscut în 2013, iar căpitanul echipei FC Universitatea, Mădălin Ciucă (31 de ani), nu uită să marcheze evenimentul în pragul Sărbătorilor de iarnă. „A fost un an greu, dar și frumos, în același timp, pentru că Universitatea e din nou pe teren. Vreau să le urez tuturor suporterilor Universității Craiova Sărbători fericite”, a declarat fundașul echipei oltene.

Ciucă a invitat echipa ProSport pentru o fotografie specială, lângă bradul de Crăciun, realizată împreună cu fiul său, Nicolas Cristian. Micuțul va împlini doi ani luna viitoare, dar deja s-a împrietenit cu mingea. „Universul nostru se învârte în jurul lui. Este singurul nostru copil, așa că avem grijă să nu-i lipsească nimic”, spune jucătorul oltean. Situația jucătorilor de la FC Universitatea nu este roză. Salariile nu au venit de luni bune, buzunarele au rămas goale și de Sărbători, dar fotbaliștii nu se ascund în spatele neajunsurilor. „Sperăm într-un 2014 mai bun”, a mai spus Ciucă.

Pleșan a cerut să se consulte cu soția și apoi nu a mai răspuns la telefon

Cum Craiova fotbalistică are în acest moment două inimi, ProSport a încercat să realizeze un reportaj în oglindă, pe aceeași temă, și cu Mihăiță Pleșan, căpitanul SC Universitea Craiova. Fostul stelist, aflat în vacanță cu familia, la Sinaia, a pus o condiție, „trebuie să vorbesc mai întâi cu soția, să văd dacă este de acord”, după care nu a mai răspuns la telefon.

 

Articol scris de Alexandru ENCIU
Foto de Florin CEAUȘU

Mihai Andries 25 Dec. 2013, 08:49 Special
Pe aceeași temă