Marincău: „Cred că ne-am comportat destul de bine. Merităm să prindem play-off-ul”

Marius ANGHEL 21 Dec. 2013, 17:42 Seria 2
Marincău:**

Fotbalist cu numeroase prezențe în primele eșaloane, fundașul central al celor de la FC Olt Slatina, Raul Marincău, este optimist în atingerea obiectivului, o clasare pe loc de play-off. Jucătorul defensiv crede că diferența de două puncte față de echipa situată pe locul șase poate fi recuperată în meciurile rămase din retur.

Sosit în vară, fundașul central al celor de la FC Olt Slatina, Raul Marincău, consideră mulțumitor parcursul din prima parte a sezonului. Jucător cu experiență, acesta susține că obiectivul poate fi îndeplinit, având în vedere diferența de doar două puncte de ultima echipă clasată pe loc de play-off.

„Având în vedere faptul că majoritatea jucătorilor ne-am strâns în vară, neavând relații de joc, automatisme, cred că ne-am comportat destul de bine, dacă scoteam mai mult în unele meciuri, pe care le-am controlat, ne puteam clasa de acum pe un loc de play-off. Consider că se pot recupera cele două puncte, mai ales că avem acasă cele mai importante meciuri. Avem un lot bun, care merită să prindă play-off-ul, poate sunt subiectiv, pentru că fac parte din lot, dar eu sunt încrezător în atingerea obiectivului”, a declarat fundașul central.

„Perioada pregătirii de iarnă e cea mai grea”

Lotul pregătit de Dan Oprescu va da startul pregătirilor în vederea abordării meciurilor rămase din retur pe 6 ianuarie. Fundașul central al grupării FC Olt Slatina, Raul Marincău, se așteaptă la o perioadă solicitantă.

„Perioada pregătirii de iarnă e cea mai grea din punct de vedere al solicitării organismului, sunt temperaturi scăzute, încărcătură multă, condiții grele de antrenament, dar suntem optimiști că vom trece cu bine, astfel încât să reluăm partea a doua a sezonului cu o pregătire foarte bună”, a mai spus Marincău.

Raul Marincău a mai evoluat în Liga I pentru formațiile Jiul Petroșani, FC Argeș, UTA Arad, Victoria Brănești, având 92 de meciuri și cinci goluri, iar în eșalonul secund pentru echipele Corvinul Hunedoara, FCM Reșița sau Gloria Buzău. În străinătate, acesta a evoluat pentru formația de prim eșalon din Rusia, Eralan Elista. Sub culorile grupării FC Olt Slatina a bifat 580 de minute în această primă parte a sezonului.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 21 Dec. 2013, 17:42 Seria 2
Pe aceeași temă