După cum se știe, de două săptămâni UTA a intrat oficial în insolvență și de acum înainte clubul va funcționa după legile acestei proceduri. În acest sens, a fost deja desemnat administrator judiciar firma de avocatură Dinu, Urse și Asociații, reprezentată convențional de Iulian Zaharia, însă aseară trebuia ales și administratorul special. Cei prezenți la discuție, respectiv acționarii Adrian Marțian (80%), Giovanni Catanzariti (10%) și Giuseppe Guzardi (10%), avocatul Zaharia și reprezentanții firmei bucureștene specializată în insolvențe, au optat optat pentru Dorin Micșa.
Timișoreanul, fost „oficial” la Poli, cooptat de aproximativ trei săptămâni în stafful arădenilor, pare persoana potrivită pentru această funcție. Oarecum, el a căpătat experiență în anul în care Marian Iancu a declanșat insolvența la gruparea „alb-violetă”, iar acum ar putea folosi această experiență în folosul „Bătrânei Doamne”. „M-a informat și administratorul judiciar, dar, în mare, îmi cunosc atribuțiile. Pe toate hârtiile oficiale ale UTA-ei, de acum înainte trebuie să se găsească semnătura mea și a lui Iulian Zaharia. Practic, voi avea o funcție executivă la club, o să am destulă treabă în special la Federație, dar și pe la bănci, pentru cheltuielile curente de la club. Trebuie, însă, se știe că peste noi toți rămâne patronatul, respectiv domnul Marțian. Deciziile cu privire la pașii de urmat le ia dânsul”, ne-a declarat Micșa.
În altă ordine de idei, Adrian Marțian a căzut de acord cu Eugen Trică asupra posturilor ce ar mai trebui acoperite cu fotbaliști liberi. „Ne-ar mai trebui un portar, doi fundași centrali și un atacant. Încercăm să-I găsim cât mai repede pentru ca antrenorul să aibă de unde alege. Chiar dacă sunt înjurat la Arad, eu mă încăpățânez să fac treabă”, a precizat șeful arădenilor. Probabil, Stan va fi păstrat și el în lot, fiind o soluție viabilă pentru postul de mijlocaș defensiv.
Sursa: Sport Arad