Adrian Zamfir, patronul Rapidului, este foarte aproape de o colaborare cu Bobby Durbac, cel care i-a adus Stelei în jur de 4.000.000 de euro din activități de marketing
Bobby Durbac a fost dat afară din Ghencea de către manager, care ar fi vrut să controleze banii din marketing
Noul patron din Giulești, Adrian Zamfir, caută soluții să readucă Rapidul în topul formațiilor din fotbalul românesc. Pentru a îmbunătăți imaginea clubului, finanțatorul a luat decizia de a semna un contract de colaborare cu firma condusă de Bobby Durbac, „Durby Sports Marketing”. Asta după ce, în ultimii cinci ani, marketingul a lipsit cu desăvârșire de la Rapid, singurii care s-au implicat fiind suporterii. Bobby Durbac a ajuns cunoscut după ce a condus departamentul de marketing al clubului Steaua, unde a reușit să aducă în visteria roș-albaștrilor aproximativ 4 milioane de euro din această activitate. Durbac a fost dat afară în 2012 de Mihai Stoica care, spun surse din piață, ar fi vrut să preia el controlul banilor de pe urma marketingului.
Colaborează cu Petrolul, CSU Craiova și FR Rugby
În afară de contractul cu Rapid, firma lui Bobby Durbac are relații comerciale cu Petrolul Ploiești, CS „U” Craiova, Federația Română de Rugby și CSA Steaua Rugby. „Este adevărat că am avut o discuție cu cei de la Rapid și ne gândim să semnăm un contract de colaborare. Rapid este o echipă de tradiție și cu potențial mare”, a declarat Bobby Durbac pentru ProSport. În acest moment, fanii rapidiști își pot procura obiecte promoționale doar de la „Fan Shopul” care se află la stadionul Giulești.
Șefii Rapidului au luat legătura cu o casă de avocatură și au stabilit strategia prin care vor da FRF-ul în judecată pentru a cere compensații financiare de pe urma retrogradării în Liga a II-a
Articol scris de Victor STOICESCU