Miercuri dimineață, CF Brăila a susținut primul amical din această vară, cu o formație din același eșalon, Dunărea Galați, iar după un joc în care elevii lui Pânzaru au avut o mai mare posesie a mingei iar gălățenii mai multe situații clare de gol, scorul a fost egal, 1-1.
Dunărea ar fi putut prelua conducerea încă din minutul 5 al primei reprize, dar Gohoreanu a alunecat în momentul preluării mingii și Comănescu a avut timp să evite golul. Două minute mai târziu portarul CF-ului a reușit o paradă salvatoare, deviind în lateral mingea șutată de Florea de la marginea careului mic.
În minutul 8 Necoară a trimis prima minge pe spațiul porții gălățene, însă Abraham a fost bine plasat și a reținut-o. La mijlocul primei reprize gazdele au reușit o acțiune spectaculoasă de atac, Alex Ciocâlteu a centrat la marginea careului, Neagoe a șutat din voleu, dar Abraham a reușit să scoată mingea de sub transversală. CF Brăila a continuat să construiască acțiuni ofensive, însă Dima și Frunză nu au reușit să găsească spațiul porții.
Ochia a fost eliminat de arbitrul Andrei Crăciun în minutul 29, dar conform înțelegerii dintre cei doi antrenori, locul mijlocașului a fost luat de Spiridon.
Cu două minute înainte de finalul primei reprize Florea a scăpat de apărătorul care îl marca, a șutat din unghi și Comănescu s-a remarcat din nou parând un gol ca și făcut.
La faza imediat următoare și CF Brăila ar fi putut înscrie, însă în locul unei pase spre Ceocâlteu, aflat într-o poziție foarte bună, Neagoe a preferat un șut de la marginea careului și mingea a trecut peste poartă.
În repriza a doua au venit golurile
La două minute de la reluare fostul jucător al echipei CF Brăila, Moise, nemarcat de niciun jucător al gazdelor a pătruns în careu, a șutat dintr-un unghi destul de greu și a marcat un gol spectaculos. Dunărea a continuat să fie periculoasă pe contraatac și ar fi putut să-și mărească avantajul în minutul 65, însă mingea trimisă cu capul de Asanache a lovit transversala porții lui Mitrea. Brăilenii au forțat egalarea, însă centralul partidei nu a acordat lovitură de pedeapsă la pătrunderea lui Ciocâlteu din minutul 73, iar trei minute mai târziu, Bosoi, din 3 metri nu a reușit să trimită migea în plasă după o centrare din corner a lui Necoară. Cu două minute înainte de finalul amicalului Iordache a pătruns în careul gălățean, a căzut după un contact cu doi adversari, iar arbitrul de centru a arătat punctul cu var. Ndigwe a marcat și a stabilit și scorul final al partidei, 1-1. La ultima fază a meciului Iordache ar fi putut aduce victoria pentru echipa brăileană, însă el a preferat un dribling în plus și a fost blocat de fundașii adverși.
„A fost un joc echilibrat, cu un plus de ocazii pentru gălățeni. La noi s-a resimțit oboseala după o perioadă de șase antrenamente foarte tari. În linii mari, testul acesta și-a atins scopul. Mai avem timp să retușăm unele lucruri. În principiu lotul este conturat, avem nucleul din sezonul trecut și vom face câteva transferuri în care sunt vizați numai jucători tineri, de perspectivă. Acestea sunt deocamdată posibilitățile la Brăila”, a declarat după meci Alin Pânzaru.
CF Brăila: Comănescu (min. 46: Mitrea; min. 70: Leu) – Bosoi, Ivan (min. 88: Omer), Ignat, Necoară (min. 80: Colilie) – Frunză (min. 85: Stângaciu), Neagoe (min. 52: Olenic), Ochia (min. 29: Spiridon), Ciocâlteu (min. 72: Iordache) – Câmpeanu (min. 46: Ndigwe), Dima (min. 56: Iancu, fotbalist sosit în probe de la Dunărea Galați).
Dunărea: Abraham – Radu, Stelian Cucu, Hristian, Sorin Cucu – Istrate, Șomodean, Moroșanu, Florea – Gohoreanu, Neagu. În repriza a doua Ion Balaur i-a mai folosit pe Olaru, Sfrijan, Asanache, Manea, Cristea, Apostol, Chebac, Moise, Drăgan, Cenk, Bâtfoi, Comșa.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei