Adversara severinenilor a fost RFK Brodoremont Kladovo, echipă aflată în Liga a V-a din Serbia. Pe terenul de la Schela – Ștrand, reabilitat în această vară de Primăria Severin, AS Kladova s-a impus duminică seara cu 4-2, prin golurile lui Răzvan Bonțoi (18), Alex Ungureanu (73). Mădălin Tănase (75) și Ionuț Chiriță (84), respectiv Nikola Dragisic (74) și Bogdan Vasojevic (86).
În urmă cu o săptămână, cele două echipe se întâlniseră pe gazonul impecabil de pe malul sârbesc al Dunării, iar oltenii s-au impus cu 5-4.
La meciul-retur, Kladova a mizat pe: M. Roșiu – L. Neagoe, L. Amza, R. Bonțoi, M. Lăzărescu – I. Bădădău, L. Ghidilicea, I. Chiriță, M. Ionescu – D. Gușiță, M. Erceanu. Au mai jucat: A. Olaru, S. Stăncioi, P. Mladen, A. Ungureanu, M. Tănase, D. Cojocaru, B. Meițoiu, D. Vîlcu și G. Demetrescu.
Pe lângă cei din propriul lot, AS Kladova a folosit practic mai mulți jucători care sunt legitimați la alte echipe, dar care locuiesc în cartierul Schela Kladovei, gen Bonțoi, de exemplu, care în returul sezonului trecut a jucat la Phoenix Izvorul Bîrzii.
„Am decis să facem aceste amicale, între echipele care au oarecum aceeași denumire. Am întîlnit echipa din orașul Kladovo, aflat peste Dunăre de Drobeta – Turnu Severin, iar noi suntem echipa din cartierul severinean Schela Kladovei. Peste 10 zile sper să jucăm și cu Djerdap Kladovo, echipă care vara aceasta a promovat în Liga a III-a din Serbia”, a spus președintele-antrenor-jucător de la AS Kladova, Gheorghe Demetrescu.
Vor să joace la Schela-Ștrand în noul sezon
Din noul sezon, Kladova Drobeta își va disputa din nou meciurile de acasă în localitatea în care își are sediul. Rămas fără Stadionul Severnav, din cartierul Schela Kladovei, demolat de primărie cu promisiunea însămânțării unui nou gazon, dar lăsat între timp în paragină, AS Kladova Drobeta a fost nevoită să evolueze sezonul trecut la Șimian.
În ediția 2013-2014 a Ligii a IV-a Mehedinți, Kladova a făcut cerere pentru a juca la Schela-Ștrand. „Noi am rămas singura echipă care reprezentăm Severinul în primele patru eșaloane”, a precizat Demetrescu.
Din toamnă, la malul Dunării ar mai putea să apară alte două cluburi. AS Severin – o echipă a jucătorilor și AFC Drobeta 2013 – echipa suporterilor.
Ultima a lansat un program prin care fanii pot deveni membri cotizanți achitând o taxă de 100 lei anual, pe modelul ASU Poli Timișoara, echipă ce activează în prezent în Liga a IV-a Timiș. Mai multe informații pot fi găsite pe paginile de facebook ale celor două cluburi recent înființate.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU