Dulcea explică de ce a lăsat UTA pentru SCM Pitești: „Este un proiect serios și îndrăzneț”

Marius ANGHEL 05 Aug. 2013, 15:24 Seria 2
Dulcea explică de ce a lăsat UTA pentru SCM Pitești:**

Fotbaliștii de la SCM Pi­tești se pregătesc intens pentru următorul sezon competițional, care poate începe peste două săptă­mâni sau chiar o lună. Conducerea clubului a de­pus acum câteva zile o ce­rere la FRF în care a cerut ca echipa să joace în liga a doua, în locul ce­lor de la FC Argeș, care este în in­sol­vență. Piteș­tenii vor ști peste câteva zile eșalo­nul în care vor evolua, dar până atunci trebuie să se pună la punct cu pregăti­rea fizică. Unul dintre pilo­nii noii e­chipe a Piteștiu­lui este Adrian Dulcea, care va avea și funcția de se­cund. Experimentatul ata­cant a fost timp de câteva zile în lotul celor de la UTA și a revenit la Pitești după ce i s-a propus să facă parte din acest proiect.

– Cum decurge pregătirea echi­pei?
– Facem câte do­uă antrenamente zilnic, pentru că a­vem de recu­pe­rat un handi­cap față de alte for­mații care au început pre­gătirea mult mai de­vre­me. Tre­buie să ne mișcăm repe­de, deoarece, dacă vom fi în Liga a III-a, începem pe 16 august. În Liga a II-a am avea mai mult timp, întrucât se începe pe 7 septembrie. Am avea la dispoziție o lună să punem lucrurile la punct.

– La prima vedere, lotul cum ți se pare?
– Deocamdată, se lucrează la con­turarea lotului. Avem ceva jucători, dar vor mai veni și alții. În fiecare zi vor fi noutăți, pentru că vrem să fa­cem o echipă competitivă. Mulți sunt interesați să vină la această echipă, dacă vom juca în liga secundă. Pe noi ne interesează ca aceia care vor veni să fie pregătiți foarte bine din punct de vedere fizic, fiindcă nu vrem să luăm jucători direct din va­canță, ca să fie la număr.

– Veți lucra din nou cu preparatorul Dan Didiță…
– Este foarte bine că a acceptat să vină alături de noi, pentru că este un profesionist. Avem un handicap de pregătire față de celelalte echipe, iar el ne va ajuta să-l recuperăm. A făcut la viața lui zeci de cantonamente și știe ce să ceară de la fiecare jucător. Sper ca la startul întrecerii să fim ok din punct de vedere fizic.

– Este mai grea meseria de jucător sau cea de antrenor?
– Eu sunt obișnuit cu cea de ju­cător, însă voi încerca să fiu și an­trenorul din teren al echipei. Voi participa cu ce pot în pregătirea echi­pei, iar dacă mi se va cere opinia, nu mă voi da la o parte. Trebuie să fiu un liant între jucă­tori, banca teh­nică și conducerea clu­bu­lui. Mi­siunea mea princi­pală va fi în te­ren. Vreau să joc cât mai bine, să ajut echi­pa și să câștigăm meci de meci.
 
„Am venit lângă familie”

– De ce nu ai rămas la UTA?
– Eu am avut o înțelegere verbală cu domnul Marțian și i-am spus că prima opțiune rămâne Piteștiul. Am stat acolo câteva zile, iar după ce am văzut că sunt probleme, am plecat. A venit această ofertă de la SCM Pi­tești și am acceptat. Sunt acasă lângă familie și îmi este mult mai bine ca la Arad.

– Cum ți se pare noul proiect?
– Este un proiect serios și în ace­lași timp îndrăzneț. Era păcat ca fot­balul să moară la Pitești în anul în care se sărbătoresc 60 de ani de la înființarea clubului FC Argeș! Sunt sigur că vom face o treabă bună, a­vând în vedere că toți factorii locali sunt im­plicați. Am primit asigurări că echipa va fi bine sprijinită financiar cu ajuto­rul mai multor oameni de afaceri care vor investi la SCM Pitești.

„Vreau să mai joc în Liga I”

– Ce șanse sunt ca SCM Pitești să joace în Liga a II-a?
– Eu cred că șansele sunt destul de mari, având în vedere că multe echipe au mari probleme financiare. Sper ca și noi să fim acceptați să jucăm în a­cest eșalon. Dacă nu ne vor accepta, nu va fi nicio problemă. Începem din Liga a III-a cu un o­biectiv clar: promo­va­rea în eșalonul doi. Vom vedea ce va fi peste câteva zile, când se va stabili componența seriilor și programul com­petițional.

– Te mai gândești la Liga I?
– Da. Orice fotbalist trebuie să se gândească să joace la cel mai înalt ni­vel, atunci când se apucă de fotbal. În e­ventualitatea în care vom juca în liga se­cundă, vor forma o echipă com­petitivă, cu care să ajungem în Divizia A în câți­va ani. Oricum, eu nu vreau să-mi în­chei careiera de jucător la Divizia C.

Sursa: Curierul zilei

Marius ANGHEL 05 Aug. 2013, 15:24 Seria 2
Pe aceeași temă