Oferta de 528 de mii de euro făcută de clubul Atletico pe adresa conducerii „Bătrânei Doamne” e subiectul zilei în sportul arădean. De la bun început trebuie precizat că e greu de spus cine are pâinea și cuțitul în Calea Aurel Vlaicu, așa că a trebuit să discutăm cu ambii finanțatori.
Dacă Adrian Marțian, care susține că e acționar majoritar cu 80%, a refuzat din start oferta grupării patronate de George Țucudean, Giovanni Catanzariti ar fi de acord ca UTA să o ia pe o altă cale.
Înainte de toate, însă, italianul spune că este dator față de Marțian, care a creditat până acum clubul cu aproximativ 240 de mii de euro. Când va reveni din Italia, Catanzariti îl va „convoca” la o discuție cu actele pe masă pe omul de afaceri clujean, care ori își oficializează legătura cu UTA, ori va fi obligat să ia în calcul și alte variante de continuitate a echipei „textiliste”. „Am discutat telefonic cu domnul Marțian după apariția acestei noi oferte de la Atletico, pe care, personal, o consider bună, sau oricum mult mai serioasă decât prima primită acum două săptămâni. Dânsul mi-a comunicat că nu e de acord să cedeze clubul, că vrea să facă în continuare treabă, dar lucrurile nu mai merg așa. În calitate de administrator al clubului, cu drept de sămnătură, vreau să mă conving că domnul Marțian are într-adevăr intenții serioase, iar asta înseamnă că duminică sau luni trebuie să rezolve datoriile la Stat și să achite măcar o parte din restanțele financiare către jucători, antrenori sau angajați. Numai atunci voi ieși total din schemă, o să-i cedez total clubul, el va deveni patron și administrator. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă, trebuie să găsim o altă soluție, să-i lăsăm pe alții să aibă grijă de club, dacă noi nu putem. Personal, până luni la ora 23,59, când trebuie să le dăm un răspuns final celor de la Atletico, vreau să plec de la UTA. Iar asta înseamnă că ori va prelua Marțian totul, finanțând efectiv clubul, ori Atletico sau oricine altcineva interesat de UTA”, a explicat președintele Campioanei Provinciei.
Întrebat dacă, totuși, nu are nicio pretenție financiară să renunțe definitiv la conducerea echipei „textiliste”, Catanzariti a adăugat: „Banii pe care i-am băgat la UTA până în iarnă nu-i mai vreau înapoi, sunt conștient că i-am pierdut. Dar, în această primăvară, i-am împrumutat niște bani domnului Marțian sub formă de creditare în club pe care îi vreau înapoi. Că mi-i dă chiar domnul Marțian înapoi sau altcineva mie îmi este totuna”. Din informațiile noastre, suma pe care ar avea-o de recuperat italianul se cifrează la aproximativ 35 de mii de euro.
În fine, șeful arădenilor a discutat pe scurt și de posibilitatea de a rămâne să conducă UTA ca și partener al unui potent om de afaceri italian, variantă aprofundată în ultima săptămână. „Nu mai vreau să încurc pe nimeni, am înțeles că unii suporteri mă contestă, deși…Poate într-o zi o să spun mai multe, despre tot ceea ce am făcut eu în ultimii patru ani la UTA. Dacă partenerul meu chiar dorește să investească în fotbalul românesc, poate o s-o facem la un alt nivel, sau, mai degrabă, departe de Arad”, a încheiat Catanzariti.
Sursa: Sport Arad