• Elevii lui Adrian Szabo au marcat trei goluri în amicalul cu Unirea Tărlungeni, dar au și ratat o mulțime de ocazii
• „Încă suntem în căutări pentru cea mai bună formulă în vederea jocului cu Pandurii”, spune Adrian Szabo
FC Brașov a câștigat la pas ultimul amical al verii, 3-0 cu Unirea Tărlungeni, dar testul nu este relevant în condițiile în care formația de Liga a II-a s-a prezentat total nepregătită, cu doar patru zile de antrenamente. Cu doar o săptămână înaintea primului meci oficial, „stegarii” au arătat poftă de joc, au marcat trei goluri și mai puteau înscrie încă 5-6, dar imprecizia la finalizare sau lipsa de concentrare au dus la un rezultat decent. Adrian Szabo a trimis în teren o formulă apropiată de ceea ce intenționează să folosească în meciul cu Pandurii: Mutu – Străuț, Machado, Oltean, Serginho – Enceanu, Mateiu, Santos, Tătar – Davide Dias – Buga. Cum Bruno Madeira a început antrenamentele și practic este bătut în cuie în centrul liniei de mijloc, cel mai probabil portughezul va face pereche cu Mateiu la primul meci oficial. Semne de întrebare mai sunt încă la postul de fundaș dreapta, unde Străuț pare a fi câștigat acum duelul cu Vagner, dar și la cel de mijlocaș dreapta, acolo unde Enceanu nu s-a mișcat deloc rău în ultimul amical.
Buga, gol superb din foarfecă
„Stegarii” au început în forță amical cu Unirea, iar după două ocazii clare ratate de Tătar și Buga, Serginho a deschis scorul, portughezul deschizând scorul dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri (”14). Apoi, Pricop a scăpat singur cu Mutu, dar talentatul jucător al Unirii a avut o execuție modestă de la 20 de metri (”19). Rareș Enceanu a luat la țintă transversala porții lui Dărăbanț (”20), iar Davide Dias a avut un gol anulat corect pe motiv de ofsaid (”31).
După o nouă ratare monumentală a lui Buga, atacantul brașovean s-a revanșat în minutul 36. „Pele” a profitat de o gafă imensă a portarului Bunduc, care s-a făcut de râs încercând să dribleze la marginea careului, l-a servit pe Davide Dias, iar portughezul a dus scorul la 2-0. Cu patru minute înainte de pauză, Buga a marcat golul meciului cu o execuție de efect: „foarfecă” din șase metri.
În partea secundă, Iulian Popa a ratat un penalti obținut de Mateiu, Danquah a lovit bara din centrarea lui Cristi Ionescu, iar Mateiu, Iulian Popa, Păun și Fonseca s-au jucat cu ocaziile la poarta oaspeților.
Szabo: „Încă suntem în căutări”
Adrian Szabo a spus la finalul întîlnirii că amicalul și-a atins scopul, dar încă nu este decis asupra primului „11″ pe care îl va trimite în teren la meciul cu Pandurii. „Am întâlnit o echipă de Liga a II-a, care a început pregătirea de câteva zile, iar acest lucru s-a văzut. În mare proporție, acest meci și-a atins scopul. Am constatat o îmbunătățire în interpretarea fazelor de joc din partea noastră, am reușit să marcăm trei goluri și am irosit alte ocazii importante. Lotul este definitivat, este unul echilibrat și acoperit pe toate posturile, dar încă suntem în căutări pentru cea mai bună formulă în vederea jocului cu Pandurii. Mai avem timp o săptămână să facem acest lucru. Ultimele două partide amicale (n.r. victoriile cu Metaloglobus și Unirea Tărlungeni) ne redau încrederea în forțele noastre”, a declarat la final antrenorul Adrian Szabo.
„Aștept mai multe goluri de la atacanți”
Acesta este îngrijorat de lipsa de eficiență a atacanților, care în această vară au înscris un singur gol prin Buga. „Aștept mai multe goluri de la atacanți. Ei vor să înscrie, caută soluții, dar pripeala în fața porții sau portarul advers au făcut ca în aceste meciuri să nu marcheze. Sunt convins însă că vor marca în campionat, unde concentrarea va fi alta”, a încheiat Szabo.
Balint: „Mai avem nevoie de jucători”
La rândul său, antrenorul Unirii, Laszlo Balint, a spus că echipa sa se află la începutul pregătirilor și cere conducerii să rezolve cât mai rapid 4-5 transferuri. „Mă bucur că FC Brașov ne-a ales pe noi pentru ultimul test înaintea startului campionatului. Noi am jucat acest meci după doar patru antrenamente și s-a văzut acest lucru în fața unei echipe care a jucat cu motoarele turate la maxim. Am văzut multe probleme în jocul nostru, nu avem dubluri de posturi, astfel că avem nevoie de 4-5 jucători. Portarul Florin Iacob este o pierdere mare pentru noi, pentru că sunt convis că ne-ar fi ajutat foarte mult. Este un portar de mare valoare, care își va dovedi clasa la FC Brașov”, a declarat Balint.
Unirea va juca în această săptămână două partide de verificare, miercuri, cu Metaloglobus, și sâmbătă cu CS Afumați.
În perioada 29 iulie – 9 august, echipa brașoveană de Liga a II-a va efectua un cantonament la baza proprie în care sunt incluse și câteva meciuri amicale.
FC Brașov – Unirea Tărlungeni 3-0 (3-0)
Au marcat: Serginho ”14, Dias ”36 și Buga ”41
FC Brașov: Mutu (”30 Iacob, ”60 Marinescu) – Străuț (”66 Vagner), Machado (”55 Potecu), Oltean, Serginho (”55 Cristi Ionescu) – Enceanu (”66 Danquah), Mateiu (”80 Boția), Digo Santos, Tătar (”46 Iulian Popa) – Davide Dias (”55 Păun) – Buga (”62 Fonseca). Antrenor: Adrian Szabo.
Unirea Tărlungeni (prima repriză): Dărăbanț (”30 Bunduc)- Vlăsceanu, Căpățînă, Șerban, Dobrea – Brujan – Pricop, Crețulescu, Iaru, Sorin Marin – Pușcaș.
Unirea Tărlungeni (repriza secundă): Bunduc (”60 Barna) – Postolache, Emil Popa, Tatarciuc, Iaru – Toderașcu, Cristea- Băcioiu, Chițu, Lita – Cosmin Ivan. Antrenor: Laszlo Balint.
Arbitri: Florin Ghimbășan – Dan Ilieș, Claudiu Osmache.
Sursa: Monitorul Expres