Pendiuc: „Am trei posibili investitori la FC Argeș”

Mihai Andries 15 Jul. 2013, 11:00 Special
Pendiuc:**

După luni întregi de incertitudine, FC Argeș ar putea intra în această săptămână pe un făgaș normal. Autoritățile locale împreună cu Nicolae Enoiu, administratorul judiciar al clubului din Trivale, caută soluții de redresare a echipei după ce familia Penescu, acționarul majoritar al alb-violeților, a anunțat că nu va mai susține financiar pe FC Argeș.

Primarul Tudor Pendiuc, ca­re a fost prezent vineri seară la Sala Sporturilor, la festivitatea de deschidere a Campionatului European de baschet Under 20, a dat asigurări că în aceas­tă săptămână situația clubului se va clarifica, iar problemele vor fi re­zolvate în mare parte.

„Luni (n.r. – azi), va avea loc Adu­­na­­rea Generală a acționa­rilor clubului FC Argeș la care vom participa și noi. Sunt pro­ble­me juridice pe care le vom epui­za. Lucrurile se vor lămuri, iar echipa noastră va reveni pes­­te câțiva ani la pa­rametrii pe care îi știm. Este bi­ne să ju­decăm rațional, ci nu cu tot felul de acuze. Stând la masa a­na­lizei, vom găsi soluții. Eu am de­­ja câteva și sper să se ma­teria­li­ze­ze măcar una dintre ele. Am purtart discuții cu doi dintre cei trei potențiali inves­titori ce sunt intere­sați de echipă. În afară de cei din afara județului, vă pot spu­ne că există persoa­ne și din Pi­tești care sunt intere­sa­te de FC Argeș. Mi-au pus câte­va pro­ble­­me, iar eu le-am dat câte­va răs­punsuri. Am și eu câteva so­luții de rezervă și una de ava­rie la care sper să nu ajungem. Vreau să vă spun că nu sunt da­torii ușoare. Sunt 35 – 40 mi­liarde lei vechi, dar cu efort, cu o amânare, poate mai obți­nem și o reglementare lega­lă. E impor­­tant acum să gă­sim soluții și să de­monstrăm că pu­tem susține e­chipa în campio­natul următor. Să o înscriem și cu un plan de re­dresare în spa­te să continuăm. Nu va fi deloc ușor, însă, până la urmă, ce este fru­mos și ce e u­șor?”, a spus edilul piteștean.

 

Sursa: Curierul Zilei

Mihai Andries 15 Jul. 2013, 11:00 Special
Pe aceeași temă