Scăpată cu emoții de la retrogradarea în eșalonul județean, echipa din Titu revine în fața suporterilor într-un amical cu echipa mare a clubului din Giulești. Jocul se va consuma joi seară, de la ora 19.00, la lumina reflectoarelor, iar conducerea dâmbovițenilor a anunțat că intrarea spectatorilor este liberă. Nu este prima dată când Rapidul sosește la Titu. Gruparea alb-vișinie a fost prezentă pe Orășenesc și în octombrie 2007, la festivitatea de inaugurare instalației de nocturnă a stadionului. Rapid s-a impus atunci cu 3-1.
Vine și Cristescu!
La meciul de joi va participa și Nicolae Cristescu, omul de afaceri care vrea să preia Rapidul de la George Copos. Cristescu, un personaj care deține business-uri și în Dâmbovița, intenționează să demareze o colaborare cu Urban Titu, în privința centrului de pregătire de la Hagioaica.
Articol scris de Ionuț MARIN