„Dinamo m-a umilit! Acum, mi s-a oferit a doua șansă”

La 18 ani, mulți fotbaliști se află la început de drum, dar există și cazuri în care până la această vârstă unii au trecut de la extaz la agonie în doar câteva luni. Geo Mișu este cel mai bun exemplu. Tânărul mijlocaș a revenit într-un meci oficial pe 5 iunie, în meciul Damila Măciuca – FC Argeș 6-1, după o pauză forțată de 18 luni, pricinuită de două rupturi de ligamente la genunchi, suferite în timp ce juca pentru Dinamo II. Prima, la numai două luni după ce fusese chemat de Victor Pițurcă să se antreneze cu lotul naționalei României!

Ce mai faci, Geo? Ai revenit recent într-un meci oficial după un an și jumătate de chin. Cum te-ai simțit?

Nici nu-ți poți închipui cât de mult m-am bucurat când am aflat că voi intra titluar împotriva celor de la FC Argeș. Bun, mai evoluasem într-un amical, dar nu e același lucru. Nici măcar faptul că am ieșit după numai 20 de minute, din cauza unei entorse nu mă mai deranjează acum. Inițial, mi-am spus: >, dar totul a trecut, mă simt mai bine ca niciodată și sunt nerăbdător să încep pregătirile pentru sezonul următor!

Rămâi la Damila Măciuca sau pleci la Universitatea Craiova, dacă se lansează proiectul?

E o întrebare grea! În mod normal îmi doresc să continui la Damila și să pun osul la promovare, pentru că la anul sunt sigur că echipa poate ajunge în prima ligă. E un proiect foarte serios aici, iar oamenii din conducere și din staff reprezintă enorm pentru mine, fiindcă mi-au întins o mână când aveam mai mare nevoie, m-au pus pe picioare și mi-au redat cheful. De viață, de fotbal!

Nu te-ar tenta totuși să te bați cu > pentru promovare?

E echipa fanion a Olteniei, eu sunt din Craiova și am văzut că au tot apărut informații că aș fi semnat cu Universitatea, dar nu este nimic adevărat! Mi-aș dori să revin pe >, însă acum acest lucru nu se poate face decât cu acordul celor de la Damila, pentru că ei sunt prima opțiune pentru mine.

„Dinamo m-a umilit”

La Dinamo ai ajuns în 2011 din postura de mare speranță, dar ai plecat de acolo aproape neobservat…

Cu mare dezamăgire îți spun că cei de acolo mi-au întors spatele când mi-a fost mai greu. M-au umilit chiar…

Să înțeleg că regreți perioada de acolo?

Nici nu știu ce să spun, pentru că timpul petrecut acolo se împarte în două. Să încep cu momentul fericit din turul sezonului 2011-2012, când mă bucuram că la 17 ani am devenit titular în liga a doua. Era o realizare importantă! Mai aveam un meci și intram în vacanță. Trebuia să jucăm împotriva lui FC Snagov. Partida era televizată, părinții mei se aflau în tribune, iar primele 25 de minute au fost excelente pentru mine. Apoi însă, ligamentele mi-au cedat și totul s-a transformat într-un coșmar.

Ai pierdut sprijinul tuturor?

Nuuu!! Mă aflam pe patul de spital, înconjurat de familie și de coechipierul meu Irinel Găman, iar telefoanele de încurajare sunau în permanență. Cei de la club știau că sunt un fotbalist de perspectivă și mă susțineau foarte mult, dar moralul meu o cam luase la vale…

„Mi-au redus salariul cu 80 la sută”

Iar după nouă luni a venit și recidiva…

Da, groaznic moment! Eram convins că mi se încheie cariera. Mai grav însă a fost că toți cei de la club credeau asta și am pierdut orice sprijin. Mi s-a redus salariul cu 80 la sută, am fost mutat din apartamentul decent în care locuiam, într-o cameră de cămin cu șapte paturi, iar toate costurile recuperării din Turcia, cu bilete de avion și cazare, au fost suportate de familia mea.

S-a spus că ai forțat revenirea…

Nu este adevărat! Am revenit pe teren prima dată după nouă luni! Cum să forțez? Poate am făcut și eu unele greșeli, dar consider că s-au purtat foarte urât cu mine. Și ca să plec liber a trebuit să mă chinui foarte mult… Am mai renunțat la niște bani… Singurul lucru bun pe care Dinamo l-a făcut pentru mine e că mi-a plătit operația de la Acibadem, care m-a pus complet pe picioare.

Până la urmă însă ai ajuns la Damila…

Echipă care mi-a salvat cariera! Am mers acolo fără pregătire fizică, cu ceva kilograme în plus, dar am reușit să ajung la o formă care mă face să privesc cu optimism spre viitor.

Când încă nu împliniseși 17 ani, Victor Pițurcă te-a luat în anturajul echipei naționale. Se spunea că ești unul dintre favoriții lui. Ați mai vorbit în ultimul timp?

Nu! Nimeni dintre cei care se purtau frumos cu mine înainte nu m-au mai căutat după a doua accidentare. Chiar nimeni! Nu pot să-mi dau seama de ce s-au schimbat atât… Dar știi ce? Acum că mi s-a oferit a doua șansă, am o ambiție uriașă să le demonstrez celor care nu au crezut în mine că s-au înșelat.

Articol scris de Mircea DOMINTE