Sandu: „CSMS Iași și Chiajna nu au dreptul de a juca în Liga I, pot obține și șapte licențe”

Marius ANGHEL 13 Jun. 2013, 17:57 Liga 2
Sandu:**

CSMS Iași și Concordia Chiajna „pot obține și șapte licențe nu numai una”, dar tot nu au dreptul de a evolua în sezonul viitor al Ligii I după ce au retrogradat sportiv, susține președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, într-o declarație acordată, joi, agenției MEDIAFAX.

Oficialul FRF se consideră adeptul aplicării criteriului sportiv și menționează că există un interes pentru ca astfel de informații privind o eventuală rămânere în Liga I a celor două echipe să se vehiculeze în mass-media. „E vorba de un interes al cuiva. Eu am vorbit la Adunarea Generală despre criteriul după care se produce sistemul de promovare și retrogradarea, adică cel sportiv. Deci patru au retrogradat, patru trebuie să promoveze. De asemenea cele care nu au obținut licență (n.r. – Rapid și U Cluj) nu au loc în Liga I. Cele care au obținut licență au loc în Liga I, dar ținând cont de criteriul sportiv. Cele două nume despre care s-a vorbit ( n.r. – CSMS Iași și Concordia Chiajna ) din punct de vedere sportiv nu au obținut acest drept. Mai departe pot obține și șapte licențe nu numai una”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Președintele speră ca membrii Comitetului Executiv să aplice cu rigurozitate regulamentul, indiferent de prevederile contractului de drepturi de televizare a meciurilor din Liga I, negociat de președintele LPF Dumitru Dragomir.

„Se încearcă rămânerea a 18 echipe în Liga I, dar eu sper ca membrii Comitetului Executiv să aibă destul de mult discernământ. Experiență au. Să aplice regulamentul așa cum este el. Ă‚sta e punctul meu de vedere pe care mi-l voi exprima la Comitetul Executiv. Nu mă interesează drepturile TV. E o problemă care nu mă interesează, nu am fost consultat nici când s-au încheiat contractele, nici când s-au purtat discuțiile. Cei care au negociat trebuiau să lase din punctul meu de vedere o portiță prin care să se spună că modificarea sistemului competițional voit, printr-o hotărâre, sau forțat, prin regulament, când nu se îndeplinesc condițiile regulamentare, nu impune schimbarea condițiilor contractuale. Nu s-a întâmplat asta, nu e problema mea, e problema celor care au încheiat contractul. Eu sunt pentru aplicarea regulamentului sută la sută, pe criteriul sportiv. Și cu locurile așa-zis vacante să rămână atâtea câte se poate, 16, 15 sau 17. Câte se poate. În pricipiu, data Comitetului Executiv este stabilită pentru vineri, 21 iunie, ora 12.00”, a mai afirmat Sandu.

Cluburile Concordia Chiajna și CSMS Iași au retrogradat la finalul ediției 2012-2013, încheind campionatul pe pozițiile 15 și 17 ale clasamentului.

Dintre cele 18 grupări din Liga I, cluburile Rapid, Universitatea Cluj și CS Turnu Severin nu au primit licența pentru a evolua în ediția 2013-2014 a Ligii I și au fost retrogradate. CS Turnu Severin a retrogradat și în urma rezultatelor obținute în Liga I.

Articol scris de Adrian Țone (Mediafax)

Marius ANGHEL 13 Jun. 2013, 17:57 Liga 2
Pe aceeași temă