La sfârșitul saptămânii trecute au avut loc partidele etapei cu numărul 26 din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, rundă care s-a disputat doar pentru că trebuia… să se joace. Chiar dacă cei de la Conpet Cireșu sunt și matematic campionii județului Brăila, iar Voința Găiseanca și Viitorul Galbenu sunt retrogradate deja, tot au fost două partide care au ajuns la Comisia de disciplină din cadrul AJF Brăila.
La Ianca, cu toate că a câștigat pe teren cu un categoric 5-2 (0-1), gazdele de la Viitorul au pierdut disputa cu 0-3 la „masa verde” deoarece au folosit un jucător aflat în stare de suspendare, deoarece acesta avea la ora meciului un număr de patru cartonașe galbene! Un alt meci de cascadorii râsului a fost și acela de la Tufești, dintre FC-ul local și Avântul Mircea Vodă. Oaspeții au început partida cu numai 8 (opt!) jucători în teren, dar în minutul 12 la scorul de 4-0, pentru gazde, s-au accidentat doi jucători de la Avântul.
Conform regulamentului, arbitrul a pus capăt partidei pentru că oaspeții nu mai aveau pe teren minimul de jucători necesar pentru a continua disputa, iar comisia de disciplină a lăsat ca rezultat final scorul înregistrat atunci pe tabela de marcaj: 4-0!
Din celelalte șase jocuri ale rundei gazdele s-au impus în cinci situații, iar oaspeții într-un singur caz: Singurul succes în deplasare a fost obținut de Victoria Traian în disputa de pe terenul „lanternei roșii” Viitorul Galbenu, în timp ce în alte trei situații gazdele și-au ridiculizat practic adversarele. Este vorba despre Sportul Chiscani care a umilit cu un categoric 9-0 pe Voința Găiseanca, de Pandurii Tudor Vladimirescu care s-a impus cu 9-2 în meciul cu Voința Șuțești, în timp ce liderul, Conpet Cireșu a câștigat „numai” cu 7-1 disputa cu Voința Vișani.
Celelalte două succese pe propriile terenuri au fost obținute de Viitorul Însurăței și Dunărea Gropeni, în fața echipelor Gloria Movila Miresii și Victoria Cazasu. A fost o etapă în cadrul cărei s-au marcat (pe teren) un număr total de 54 (!) de goluri, 46 dintre acestea fiind marcate de gazde și numai 8 de echipele vizitatoare. Singurul lucru care mai trebuie remarcat este numai faptul că jucătorul Radu Alin este golgeterul rundei cu un număr de patru reușite.
Dar iată rezultatele complete și marcatorii acestei etape cu numărul 26 din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, așa cum ne-au fost ele oferite de Mihai Ianoș, secretatrul general al AJF Brăila:
Conpet Cireșu – Voința Vișani 7-1 (2-1)
Radu (5, 35, 83, 88), Techiu (62), Vârlan (70), Stănciulescu (90)/ Broască (4)
Dunărea Gropeni – Victoria Cazasu 3-0 (1-0)
Mogoș (20), Bogdan (56), Matei (82)
Viitorul Însurăței – Gloria Movila Miresii 5-2 (2-0)
Iacob (15, 44, 56), Lupașcu (48), Gheorghiță (87)/ Spiță (61), Mocanu (80)
Viitorul Galbenu – Victoria Traian 0-2 (0-1)
Iorga (42), Colgiu (46)
Pandurii Tudor Vladimirescu – Voința Șuțești 9-2 (5-1)
Jianu (10, 70, 88), Durbacă (12), Andrieș (37, 50), E. Cristian (41), Tănase (38), Fătu (60)/ Călin (44), Crangă (80)
Sportul Chiscaqni – Voința Găiseanca 9-0 (2-0)
Crăciun (12), Băndărică (27), Stoian (55, 68), Jercăianu (63, 78, 83), Botezatu (70)
Viitorul Ianca – CS Făurei 5-1 (0-1) omologat la „masa verde” cu 0-3
Colen (52, 60, 89), Bratosin (57, 76)/ Cristea (3)
FC Tufești – Avântul Mircea Vodă 4-0 meci întrerupt în minutul 12
Cazan (1), Ghioca (4, 10), Moldoveanu (5)
În clasament pe primul loc (și deja campioana județului Brăila) este singura echipă neânvinsă până acum, Conpet Cireșu cu 72 de puncte, locul secund revine FC-ului din Tufești cu 59 de puncte, iar podiumul este încheiat de Victoria Traian cu 56 de puncte. Mai urmează apoi două formații aflate la egalitate de puncte, 54, dar acestea sunt departajate de golaveraj: Dunărea Gropeni și Viitorul Însurăței. Ultimile două clasate în clasamentul ligii liga a IV-a brăileane la fotbal sunt Voința Găiseanca cu 11 puncte, și Viitorul Galbenu cu numai 6 puncte.
Etapa viitoare programează la sfârșitul acestei săptămâni următoarele partide:
Pe data de 18 mai:
Victoria Cazasu – Avântul Mircea Vodă
Gloria Movila Miresii – Viitorul Ianca
Victoria Traian – Viitorul Însurăței
Voința Șuțești – Viitorul Galbenu
Voința Găiseanca – Pandurii Tudor Vladimirescu
Dunărea Gropeni – Sportul Chiscani
Pe data de 19 mai:
Voința Vișani – FC Tufești
CS Făurei – Conpet Cireșu
Au fost stabilite și partidele din semifinalele Cupei României (etapa județeană Brăila), care se vor disputa în premieră după sistemul tur-retur:
Conpet Cireșu – Gloria Movila Miresii (pe data de 21 mai)
Fayr Play Brăila – Viitorul Însurăței (pe 22 mai)
Meciurile sunt programate să înceapă la ora 17, iar returul va avea loc în zilele de 28 și 29 mai cu începere tot de la ora 17!
Articol scris de Marcel Sânpetru
Foto: FB Conpet Cireșu