Monac: „Golul îmi prinde bine, l-am dedicat colegilor mei”

Mihai Andries 03 May. 2013, 21:36 Campionat
Monac:** „Golul îmi prinde bine, l-am dedicat colegilor mei

Titular la fiecare partidă a „alb-roșiilor” în acest retur, Cristian Monac a avut în general prestații bune, însă până joi seara nu găsise drumul spre gol. În minutul 18 al confruntării cu FC Argeș, atacantul de 21 de ani a înscris cu capul la colțul lung, după o centrare din corner a lui Kovacevic, deblocându-se, oarecum, pentru meciurile ce urmează.

„Mă bucur foarte mult că am marcat în sfârșit pentru UTA. Chiar dacă am încercat să dau totul din mine atâta timp cât m-am aflat pe teren în celelalte partide, recunosc că mi-a lipsit puțin golul. Îmi prinde bine reușita cu Argeșul, îmi dă mai multă încredere în mine, sper să evoluez din ce în ce mai bine în partidele ce urmează”, a precizat arădeanul, care împotriva „alb-violeților” a oferit și pasa decisivă de la golul lui Dosso.

Pe de altă parte, Monac și-ar fi dorit să înscrie mai repede în această stagiune dintr-un singur motiv: „Mi-ar plăcut să-mi ajut echipa mai devreme, să fii făcut puncte mai multe cu golurile mele. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat asta, dar, poate nici acum nu e prea târziu. Ne vom juca șansa până la capăt și chiar dacă echipele din față nu vor mai face pași greșiți, noi ne dorim să câștigăm tot, să ne clasăm pe un loc cât mai bun în clasament. Ne pare puțin rău că ne-am adunat cam greu în iarnă, am pierdut zile importante de pregătire, care, din păcate, acum se simt în unele evoluții ale noastre”.

Talentatul fotbalist este printre puținii utiști ce se mai află în grațiile lui Adrian Marțian, având șanse mari să continue și din vară în „alb-roșu”. „Mă bucur că sunt apreciat, vreau să cresc și mai mult în  prin muncă și seriozitate. Mi-ar plăcea să contui la UTA, visul meu începe să devină realitate. Mi-am dorit mereu să joc la echipa fanion a orașului meu și am primit destule șanse. Poate nu întotdeauna am răsplătit cum se cuvine încrederea antrenorilor, sper să intru pe o pantă ascendentă după meciul reușit de joi”, a adăugat fostul  fotbalist al italienilor de la Rimini.

Dinu Donca, antrenorul care l-a crescut pe Monac la CSȘ Gloria, i-a trimis felicitări printr-un sms, însă utistul spune: „Îi mulțumesc domnului profesor, dar golul aș vrea să îl dedic colegilor mei. Am simțit multă căldură din partea lor în vestiar la finalul meciului, da și din partea antrenorilor”.

Într-adevăr, și Adrian Falub și-a lăudat elevul după ultimul fluier al partidei cu FC Argeș.  „Monac vine după o perioadă în care a evoluat sporadic în Italia. La UTA i-am dat șansa să joace, e un băiat care a crescut de la meci la meci. E un jucător de perspectivă, căruia îi lipsea doar golul din punct de vedere psihologic. Astăzi, a reușit să marcheze, e un ascendent moral important pentru el. Sperăm să fie bine din punct de vedere medical și să-l avem la dispoziție la Târgu Mureș, căci a avut ceva probleme din acest punct de vedere și pe finalul meciului cu FC Argeș”, a precziat tehnicianul arădenilor.

 

Sursa: Sport Arad
FOTO: Bogdan Samoilenco

 

Mihai Andries 03 May. 2013, 21:36 Campionat
Pe aceeași temă