Alin Stoica a debutat în liga a cincea, purtând numărul lui Rotariu!

Mihai Andries 29 Apr. 2013, 06:48 Special

Fotbalistul care are în palmares patru goluri în Liga Campionilor a jucat duminică în premieră pentru echipa suporterilor timișoreni. Alin Stoica a intrat pe  teren în minutul 60 al meciului ASU Politehnica – Lorena Giarmata Vii, încheiat cu scorul de 2-0.

„Nu a fost primul meu meci pentru Politehnica, a fost al cincilea, cred. A fost bine, nu am mai jucat de mult timp, nu sunt încă la cea mai bună condiție fizică, dar cu timpul va veni și asta. Eu zic că în două-trei săptămâni, maximum, voi fi apt sută la sută din punct de vedere fizic”, a declarat Stoica după meci.

Fostul internațional român a jucat cu numărul cinci pe spate, număr lăsat liber de Iosif Rotariu, care a jucat pentru alb-violeți până în urmă cu trei săptămâni, când a plecat la FC Vaslui, ca antrenor secund. „E un număr frumos, l-a purtat Rotariu, l-a purtat și tatăl meu. Bine, până la urmă, nu joacă numărul, dar e un număr frumos”, a mai spus Alin Stoica.

Codrea: „Sunt mulțumit de el”

Antrenorul echipei timișorene, Paul Codrea, care e mai tânăr cu patru luni decât Stoica, spune că în curând îl va folosi ca titular pe fostul mijlocaș al lui Anderlecht.

„Sunt mulțumit de el. Alin era puțin în urmă cu pregătirea, dar a tras zi de zi, a făcut și antrenament suplimentar. Am apreciat foarte mult atitudinea lui de astăzi și cred că și jocul lui a fost unul foarte bun. A avut două-trei sclipiri cum doar el are. Eu l-aș fi băgat și astăzi titular, dar mi-a zis că e în spate cu pregătirea și, mai ales pe căldurile astea, e mai bine să intre în repriza a doua. Deocamdată. Când va fi pregătit, va juca din primul minut, fără probleme”, a spus Codrea.

Victoria nu a fost obținută ușor de Politehnica. Echipa din Giarmata Vii s-a întărit masiv în pauza de iarnă, iar în retur a avut doar victorii pe linie, până astăzi. Gălan a deschis scorul în minutul 8, iar al doilea gol a venit în minutul 85, când un fundaș al oaspeților a trimis mingea în prorpia poartă, după o fază creată de Marchiș și Panc.

Paul Codrea și Antonio Foale au trimis în teren următoarea echipă: P. Burtic – Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Florea (”77 Panc), Varga, Popoviciu, Ad. Ilie – Vișan (”60 Stoica), Marchiș (”90 Făgețan).

Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Mihai Andries 29 Apr. 2013, 06:48 Special
Pe aceeași temă