Revenit la Oradea după ce a participat la ședințele Senatului României, Gavrilă Ghilea, finanțatorul principal al clubului Luceafărul Oradea l-a vizitat pe portarul Dumitru Paul, aflat încă internat la secția de chirurgie II a Spitalului Județean din Oradea, după intervenția chirurgicală suferită sâmbătă dimineața.
Șeful clubului i-a dat asigurări portarului, rămas fără un rinchi după ciocnirea cu Dosso din meciul cu UTA, că atât el, cât și clubul Luceafărul îi vor fi alături indiferent de ce decizie va în privința carierei.
„Este regretabil că s-a ajuns în această situație nedorită și asta, în primul rând, datorită superficialității cu care Paul a fost investigat la spitalul din Arad. Nu este vorba de a găsi vinovați, pentru că fapta este consumată iar băiatul a rămas fără un rinichi, dar până când asemenea greșeli nu se vor plăti vom avea în continuare victime, cum s-au mai întâmplat și în alte situații. Paul este un băiat deosebit, am văzut că are o stare bună, optimistă. Se va face bine și rămâne de văzut dacă își va continua activitatea în sportul de performanță. Clubul Luceafărul, eu personal, îi vom fi alături indiferent de ce decizie va lua. Acum important este să se facă bine, iar apoi va avea timp să se decidă ce va face”, a declarat, citat de luceafarulfelix.ro, senatorul Gavrilă Ghilea.
Fondatorul clubului așteaptă ca echipa să obțină un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă cu ACS Poli Timișoara, programat la Sânmartin, de la ora 11:00, pe care băieții să-l poată dedica lui Dumitru Paul.
Foto: luceafarulfelix.ro