FC Olt Slatina pregătește în aceste zile meciul de pe terenul liderului seriei, Corona Brașov. Jucătorii divizionarei secunde slătinene sunt încrezători că vor reveni cu puncte, chiar dacă meciul este extrem de dificil.
Slătinenii nu vor evolua în această etapă, punctele puse în joc în meciul cu Unirea Alba Iulia fiind câștigate la masa verde. Divizionara secundă slătineană pregătește meciul de săptămâna viitoare, când va întâlni formația ce are prima șansă la promovarea în Liga I, Corona Brașov. Fundașul de bandă al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă, este optimist în privința șanselor obținerii unui rezultat bun.
„Am făcut jocuri foarte bune, eu zic că am pierdut, nemeritat, patru puncte, cu siguranță putem obține un rezultat pozitiv la Brașov. Avem foarte mult timp să pregătim acest joc, suntem încrezători că vom reveni cu punct sau puncte”, a declarat jucătorul defensiv al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă.
„Nu este nicio echipă imbatabilă”
Fundașul celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă, spune că statutul de lider al brașovenilor nu-i sperie. „Nu este nicio echipă imbatabilă, i-am văzut în câteva jocuri, dar urmează să-i studiem în detaliu, să vedem care sunt punctele lor forte sau minusurile, să vedem unde putem să-i surprindem. Noi la fiecare meci ne-am gândit la victorie, din păcate în ultimul meci ne-am retras prea devreme, greșeală pe care vom încerca să nu o mai repetăm”, a mai spus Giurcă.
Daniel Giurcă este unul dintre jucătorii de bază în angrenajul echipei FC Olt Slatina, fundașul regăsindu-se în formula de start la fiecare meci din acest retur.
Sursa: Gazeta nouă