CSM abordează jocul de duminică, din Zăvoi, cu UTA, cu un lot decimat de accidentări și suspendări. Din echipa vâlceană vor lipsi Neagoe, Nkongue și Plecanciuc, care sunt suspendați, dar și Daouda și Eremia, accidentați. În plus, Apostol este și el incert, după o ruptură fibrilară.
Astfel, antrenorul Pelici se vede fără primele trei soluții pe postul de fundaș central (Plecanciuc, Apostol, Eremia) și este nevoit la improvizații.
Tehnicianul vâlcenilor, Alexandru Pelici spune că, în ciuda problemelor, echipa rămâne în priză pentru jocul cu UTA. „Motivație există la fiecare joc, trebuie să scoatem maxim din fiecare partidă. În primul rând, e ambiția antrenorilor și jucătorilor să demonstreze că doresc și pot face parte din planurile de viitor ale echipei, care ar putea fi mai ambițioase de la anul. Apoi, să nu uităm că nu suntem salvați din punct de vedere matematic, mai avem nevoie de puncte pentru asta. Am jucat bine la Bihor, dar am încasat cartonașe galbene, care o să ne coste, vor lipsi câțiva jucători care până acum au evoluat meci de meci. Va fi datoria celor care intră să îi suplinească, să ajute echipa și să demonstreze că merită să facă parte din acest lot”, a afirmat Pelici.
CSM va întâlni duminică, în Zăvoi, de la ora 11, pe UTA, echipă care teoretic mai are încă șanse la promovare.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: eBihoreanul