Mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Cătălin Crăciun, părăsește divizionara secundă. Conducerea clubului a renunțat la serviciile jucătorului ce a mai evoluat pentru Universitatea Craiova.
Motivul rezilierii contractului, potrivit spuselor președintelui Gheorghiță Geolgău, a fost indolența arătată în perioada de pregătire. „Am reziliat contractul cu Crăciun. Era în ultimele șase luni de contract, cred că a fost căutat de o altă echipă, nu se mai pregătea cum trebuie, și-a exprimat în rândul colegilor dorința de a pleca”, a declarat președintele celor de la FC Olt Slatina.
Din cauza abaterilor disciplinare, mijlocașul a fost exclus, în urmă cu două săptămâni, din lot, de tehnicianul Dan Oprescu.
FC Olt urcă la Poiana Brașov
FC Olt Slatina va susține primul meci oficial din retur pe data de 23 martie. Prin urmare, divizionara secundă efectuează stagiul pregătirii centralizate mai târziu decât celelalte competitoare. Lotul aflat sub comanda tehnicianului Dan Oprescu va pleca, duminică, în jurul orei 8.30, în cantonament. Stațiunea Poiana Brașov este locul unde slătinenii vor susține pregătirea centralizată, Hotelul Olimpic din cadrul Complexului Național Sportiv le va fi, timp de zece zile, gazdă.
„Duminică, la 8.30 plecăm în cantonament. 26 de jucători vor face deplasarea. Băieții au primit liber vineri și sâmbătă”, a precizat tehnicianul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu.
Divizionara secundă va reveni în localitate pe data de 5 martie. Înainte de începerea returului, slătinenii mai au programate două amicale, în compania formațiilor CSM Râmnicu Vâlcea și Damila Măciuca.
Sursa: Gazeta nouă