Viorel Ferfelea este foarte aproape să se întoarcă în Liga I. Mijlocașul Sportului a negociat cu Concordia Chiajna și, conform Ilfov Sport, acesta ar fi semnat cu echipa ilfoveană. Cu toate acestea, contactat de Liga2.ro, primarul Chiajnei, Mircea Minea, a confirmat interesul pentru jucător, însă a declarat că, deși se înțeleseseră cu el, nu s-a ajuns la un acord cu Vasile Șiman.
În vârstă de 27 de ani, Ferfelea este unul dintre cei mai buni și longevivi jucători pe care echipa din Regie îi avea în lot, acesta jucând din 2004 pentru Sportul, făcând-o în 238 de meciuri și marcând de 60 de ori.
Dacă transferul lui Ferfelea la Concordia s-ar realiza, acesta ar fi a treia achiziție din această pauză competițională pentru ilfoveni, după Bucurică și Mărgărit Jr.
Tot Ilfov Sport anunță că suma de bani oferită de Chiajna pentru Sportul este necunoscută, însă se pare că aceștia au acceptat să preia datoria pe care „studenții” o aveau față de acesta, Ferfelea primind ultimul salariu acum o lungă bucată de timp.