Tomozei dă startul memoriilor la Vâlcea! De trei luni neplătit, fundașul vrea să devină liber

Tomozei dă startul memoriilor la Vâlcea!** De trei luni neplătit, fundașul vrea să devină liber

Fundașul dreapta al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Marius Tomozei, și-a depus memoriu la Federație pentru a își primi salariile restante, cerând totodată să devină și jucător liber de contractul cu clubul din Zăvoi.

„După ce că am un salariu foarte mic, nu mă așteptam să ajung să am și trei luni restante. Am fost accidentat și mi-am plătit recuperarea din banii mei, iar în ultimele trei jocuri din tur am jucat într-un picior, doar să ajut echipa. Este păcat de grupul care este la Vâlcea, dar am depus memoriu, sper să îl câștig și să pot pleca de la CSM” a spus Tomozei.

Și alți jucători exponențiali ai CSM doresc să părăsească clubul aflat într-o sărăcie lucie de când a fost preluat de Cătălin Rufă. Majoritatea jucătorilor au două luni restante și nu au primit banii nici acum, înaintea sărbătorilor.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă