Finalul de tur a fost extrem de agitat în Calea Aurel Vlaicu. Din 6 puncte, UTA nu a obținut decât unul din partidele cu FC Maramureș și FC Bihor, iar Adrian Falub nu și-a mai menajat jucătorii. S-au spus cuvinte grele în vestiar, acuzele au curs pe un ton ceva mai blând și în presă, iar înainte de a intra în vacanță nouă fotbaliști au aflat că nu mai sunt doriți la echipă din retur.
„Îmi pare rău de orice coleg care pleacă de la echipă, cu atât mai mult de jucătorii români cu care eram de ceva timp împreună și am legat chiar și prietenii și formam un grup unit în vestiar. Nu sunt eu în măsură să comentez motivele acestor despărțiri, eu trebuie să-mi văd de treaba mea din iarbă și pe mai departe. Mi-aș dori să continuăm cu domnul Falub, pentru că ne înlegem din ce în ce mai bine și chiar și cu Gio, pe care-l apreciem pentru ceea ce face pentru club”, a precizat Alin Gligor
În calitate de căpitan al echipei, fundașul de 29 de ani crede că antrenorul „alb-roșiilor” a avut motive de supărare, dar: „Trebuie să știe lumea că în primul rând noi am fost supărați pe noi. Jucăm pentru club și suporteri, dar jucăm și pentru noi și carierele noastre, iar ultimele rezultate ale anului nu ne fac cinste. Aveam șansa să câștigăm aceste ultime două meciuri din tur și acum am fi vorbit altfel. Ar fi fost liniște la club și în primăvară am fi abordat mai cu elan meciurile. Personal, nu mă dau bătut și mai cred că dacă o batem pe Poli în prima etapă reintrăm oarecum în cărțile promovării”.
Adi Falub mai sugera și faptul că jucătorii nu s-au prea gândit la fotbal în ultimele meciuri, ci mai degrabă la ziua de salariu, iar de aici și până la cele două eșecuri nu a fost decât un pas. „Aș minți să spun că nu ne-am interesat de banii noștri, dar nu am făcut greve, sau nu ne-am antrenat la capacitate maximă. Iar când am pășit pe teren, la Baia Mare și cu Bihorul, acasă, nu ne-am gândit decât cum să căștigăm aceste meciuri importante pentru toată lumea. Dacă era total deconectați am fi pierdut la diferențe mari de scor, dar noi am condus de fiecare dată, având – practic – meciurile în mână. Am pierdut pe niște greșeli personale, pe care ni le asumăm și le regretăm enorm acum. Numai că, din păcate, nu mai putem da timpul înapoi”, a adăugat Gligor.
Legat de erori, cel poreclit „Tsunami” ne-a mărturisit că nici acum nu a uitat ratarea loviturii de la 11 metri la mijlocul reprizei secunde a disputei din „Dealul Florilor”. „Mai visez urât noaptea, mai ales că nu am mai ratat un penalty în meciurile oficiale până acum. A căzut cum nu se putea mai prost această greșeală, era un moment important pentru echipă. Știu că mulți fotbaliști mari au ratat și ei penalty-uri chiar în finale de cupe europene, dar numai când ți se întâmplă ție simți cât e de neplăcut și dureros”, a concluzionat Gligor.
Sursa: Sport Arad