Vineri, ACS Buftea și-a continuat testele de final de an cu un nou amical. Disputat pe sinteticul din complexul FRF de la Buftea, meciul a pus față în față echipa lui Vali Bădoi împănată cu nu mai puțin de cinci jucători de la Domnești (Grancea, Duca, Gârlescu, Teleoacă și Coandă) și liderul Ligii a IV-a ilfovene, CS Popești-Leordeni. Din păcate, ora la care a fost programat meciul a făcut ca oaspeții să se prezinte cu o garnitură serios slăbită, mulți jucători lipsind din cauza serviciului.
Cu doar 5 rezerve, Popeștiul a rezistat eroic cât a putut, însă și pierderea lui Tudorel Stanciu, căruia i-a sărit rotula, a contat în defavoarea lor. În cele din urmă, Buftea a învins cu 5-0, golurile fiind marcate de Marciuc, Vintilă și Teleoacă de 3 ori!
Sursa: Ilfov Sport