Sărbătoare mare în comuna Tărlungeni din județul Brașov. Pentru prima dată în istoria sa, echipa din localitate încheie turul de campionat pe primul loc și bate cu șanse mari la ușa ligii secunde. În ultima etapă a turului, formația antrenată de Laszlo Balint s-a deplasat la Reghin cu obiectivul clar de a obține cele trei puncte necesare pentru a ierna în fruntea clasamentului.
Încă din primele minute ale partidei, brașovenii pun presiune pe poarta lui Huszar și sunt aproape de deschiderea scorului, însă lovitura de cap a lui Tatarciuc întâlnește bara (4). Gazdele își arată colții la acțiunea lui Șorlea, finalizată cu un șut violent din 8 metri, reținut de portarul Iacob (17). Fazele de poartă se succed cu repeziciune și Liviu Nicolaie trece pe lângă gol: Pricop îl servește perfect în șase metri, însă golgheterul Unirii ratează execuția din cauza gazonului denivelat (22). Șapte minute mai târziu este rândul lui Iaru să își încerce norocul, însă șutul său este respins în corner (27). Repriza se încheie cu șutul lui Pricop, reținut de portarul gazdelor.
După un sfert de ora anemic, Balint riscă și le transmite elevilor săi că un punct este prea puțin. Îl scoate pe fundașul lateral Dobrea și întărește ofensiva prin intrarea lui Airinei (59). Oaspeții nimeresc pentru a doua oară bara porții la șutul lui Nicolaie de la 25 de metri (64). Același atacant al brașovenilor este în prim-planul următoarei mari ocazii, lovitura sa de cap fiind respinsă spectaculos de Huszar (69).
Gazdele ar fi putut să confirme zicala că în fotbal ocaziile se răzbună, însă Csiki, scăpat singur spre poartă, alege lobul și îl evidențiază pe Iacob, ratând cea mai mare ocazie a mureșenilor (75). Două minute mai târziu, fundașul Emil Popa se evidențiază cu o mare ratare (77). Avea să fie ocazia care a prevestit golul izbăvitor. Corner executat de Nicolaie, deviere Brujan de pe colțul scurt și finalizare perfectă de la bara a doua a tânărului Emanuel Crețulescu. Gol meritat, și speranțele oaspeților deveneau realitate. Au urmat zece minute cu un avânt moderat al Reghinului, chiar dacă centralul partidei a ieșit la rampă în minutul 90 cu un exces de zel, la eliminarea autorului golului pentru cumul de cartonașe.
Reghin – Tărlungeni 0-1 (0-0)
Stadion: Municipal, vreme răcoroasă, teren denivelat
Spectatori: 250
A marcat: Crețulescu 83
Huszar – Catarig, Merdariu, D. Răzvan, Rosenfeld – Csiki, Pereș (68 Doncean), Șorlea, Moraru (77 Nagy) – Bucin, V. Stoica. Antrenor: Enyedi Mihai
Iacob – Vlăsceanu, E. Popa, Tatarciuc, Dobrea (59 Airinei) – Cristea (74 Crețulescu), Brujan, Iaru – Spătaru (46 Lita), L. Nicolae, Pricop (91 Vârlan). Antrenor: Balint Laszlo
Cartonas roșu: Crețulescu min 90- cumul de cartonașe
Articol scris de Marius Gherman