Florin Luchin a primit trei ani de interdicție pe stadioane după două scandaluri
*La 15 ani, fotbalistul-ultras fugea de acasă pentru a merge în deplasări cu Poli
A parcurs mii de kilometri pentru echipa sa, a aprins sute de torțe și fumigene, a luat amenzi, a primit de două ori interdicție, a luat și bătaie de la jandarmi. Ca el sunt mulți suporteri în România, însă el e singurul care a trecut de partea cealaltă a gardului și acum joacă în tricoul echipei pe care o iubește.
El e „Di Canio de Banat”, cum îi spun unii. Sau, mai simplu, „Floca” – așa cum îl știe toată Peluza Sud. Florin Luchin are 25 de ani și joacă în liga a cincea, la ASU Politehnica Timișoara. Nu e om de bază, dar de fiecare data când Toni Foale îl trimite în teren, pentru ultimele 10-15 minute ale unui meci, aleargă în tușa dreaptă de parcă ar juca în finala Champions League.
În vară, când ultrașii timișoreni au decis să nu urmeze „proiectul Recaș” și să adopte echipa Universității Politehnica din campionatul județean, Floca a făcut tot posibilul ca să fie inclus în lot. „S-a organizat un trial, dar nu am fost selecționat. Totuși, m-am dus la nea Toni Foale și l-am rugat să îmi dea posibilitatea să vin la antrenamente și poate îl voi convinge după aia. După o săptămână, m-a legitimat și am apucat să și intru pe final în câteva meciuri. Când am intrat prima oară pe teren, în deplasarea de la Leucușești, nu mai puteam de emoții. Îmi ziceau colegii: «Mai respiră, mă!», mie îmi tremurau picioarele”, povestește cel mai inimos dintre jucătorii alb-violeți.
„Fugeam de acasă pentru deplasările lui Poli”
A crescut la o aruncătură de băț de stadionul lui Poli și a prins microbul de mic: „Sunt jumătate sârb și jumătate oltean. Tata a fost portar la juniori la Universitatea Craiova, îl cheamă Valentin Ilie. Tot Ilie a fost și numele meu de familie până la 13 ani, când s-au despărțit părinții mei. De atunci, mama mi-a schimbat numele, să port numele ei de fată. Când eram în clasa I, mergeam la meciuri cu băieții mai mari din zona Soarelui, unde am copilărit. Apoi, când Poli a picat în „C”, eu aveam 12-13 ani și eram unul dintre copiii care strigau «Hai, Poli», când peluza era aproape goală. De la 15 ani am început să fug de acasă, să merg în deplasări”.
„Floca” a început fotbalul la „piticii” Politehnicii Timișoara. La nivel de seniori, a schimbat câteva echipe la nivel de liga a cincea sau a șasea, însă adevăratele „transferuri” din viața lui le-a făcut la nivel de peluză. „Din 2004 până în 2007 am fost în Batalion Giroc, apoi în MCMXXI până în 2010. Atunci, am trecut la Drojdierii și de aici nu mai plec. Ține mult de cât te maturizezi în timp, așa poți să ajungi să schimbi oamenii cu care îți petreci timpul și, prin urmare, să schimbi și brigada”, explică „Di Canio de Banat”.
Nu-i poartă pică vărului dinamovist
„Floca” se mândrește că o rudă de-a lui, Srdjan Luchin, joacă la națională. De faptul că joacă la Dinamo nu e tocmai mândru. „Sunt văr de gradul trei cu Srdjan, dar nu prea ținem legătura, nici acum, nici când juca la Poli. Într-un fel, îl înțeleg că a ales să plece la Dinamo, pentru că nu avea de ales. E fotbalist de națională, la vârsta lui nu putea să rămână în Liga a II-a. Nu pot să spun că le port pică jucătorilor care au plecat în ultimii ani. Cu Torje, de exemplu, e altă poveste. El ne-a spus o chestie și a doua zi a făcut altceva, semnând cu Dinamo”, susține Florin Luchin.
Prima interdicție: la un meci cu Bistrița
A fost cu Poli pe toate stadioanele Ligii I și recunoaște că nu s-a dat la o parte atunci când a fost vorba de scandal. A fost interzis pe stadioane în două rânduri, în total trei ani. Prima interdicție a primit-o după un eveniment de la Cluj, unde alb-violeții jucau în Cupa României, în sferturi, cu Gloria Bistrița. „Mergeam spre gară și un grup de fani ai CFR-ului au aruncat cu sticle după noi, dintr-un bar aflat la etaj. Le-am spus să iasă afară, s-au încins spiritele și a venit poliția. M-au prins pe mine și mi-au dat interdicție. Așa aplică ei legea, după capul lor”, povestește „Floca”.
A doua interdicție: „Am intrat pe teren la arbitru!”
Poli se bătea la titlu acum două sezoane și se împiedica de Astra Ploiești, pe teren propriu (2-2). „Arbitrul a făcut meciul praf. Nu m-am putut abține și am intrat pe teren imediat după fluierul final. M-am dus la arbitru și i-am zis câteva, de la obraz. Apoi am reușit să fug, am sărit gardul înapoi, dar m-au prins în tribună” – asta e povestea celei de-a doua interdicții primate de actualul jucător al lui ASU Politehnica.
Port numărul 18, pentru că e ziua de naștere a mamei mele. În ultimii ani, cei mai iubiți jucători de la Poli au purtat numărul 18: Gigel Bucur și Alex Popovici
Florin Luchin, jucător ASU Politehnica Timișoara
Sunt conștient că nu o să mai prind lotul în Liga a IV-a, dar e suficient că am ajuns să joc pentru Poli măcar la acest nivel
Florin Luchin, jucător ASU Politehnica Timișoara
3 ani a fost interzis pe stadioane Florin Luchin: o dată a primit doi ani și altă dată, un an
A renunțat la muncă pentru Poli
„Floca” a muncit în străinătate, cumulat, timp de un an și jumătate: „La 20 de ani am plecat la muncă, în Cipru. Eram cosmetician auto. Pregăteam mașinile pentru show room. Apoi, în Portugalia am lucrat la montaje corturi și standuri pentru festivaluri. În vară, trebuia să plec din nou la muncă acolo, dar am ales să stau aici și să îmi îndeplinesc visul de a juca la Poli”.
Are trei tatuaje „ultra”
O altă pasiune a lui Florin Luchin o reprezintă tatuajele. Are nu mai puțin de șapte tatuaje, iar trei dintre ele au legătură cu fotbalul. Pe umărul său drept scrie „Poli” și „MCMXXI” (anul de înființare a clubului), iar pe antebrațul drept și-a tatuat stema veche a clubului, cea inscripționată și pe tricourile lui ASU Poli. În fine, pe spatele lui „Floca” scrie „ACAB” (all cops are bastards).
Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU