Pe 9 noiembrie, Alin Gligor a împlinit 29 de ani petrecuți doar în fotbalul arădean în culorile echipelor din ligile patru, trei și doi. La începutul carierei sale, fundașul s-a aflat și în vederile clubului Dinamo, însă Gheorghe Marinca, fostul președinte al Telecomului s-a opus transferului său. Apoi, „Tsunami” a fost curtat de Pandurii Târgu Jiu, dar nici de această dată mutarea nu s-a realizat. Până la urmă, însă, Gligor și-a realizat unul dintre visuri devenind căpitanul UTA-ei, echipa emblemă a județului. Următorul obiectiv al utistului este să evolueze pe scena primului eșalon în tricoul „alb-roșu”…
– Alin, până să ajungem la echipă, ne poți spune ce înseamnă să fii căpitanul „Bătrânei Doamne” al fotbalului românesc?
– Vreau să spun încă de la început că dacă ești căpitan nu înseamnă că trebuie să-ți impui punctul de vedere în fața colegilor tăi. Recunosc că simt o mândrie personală purtând banderola la un club de renumele UTA-ei, la care mi-am dorit să ajung încă de tânăr și sunt vocea vestiarului. În rest, responsabilități foarte mari nu sunt. De multe ori nici nu vorbești cu nimeni, ești liantul între staff-ul tehnic și jucători, dar nu vorbești mereu. Doar când se întâmplă ceva, e de clarificat una alta.
– În calitate de purtător al banderolei confirmi faptul că la UTA este un grup foarte unit? E puțin ciudat acest lucru având în vedere că sunt mulți jucători străini, de culturi fotbalistice diferite…
– Așa este, la câte echipe am fost cred că doar la Macea și Sebiș a mai fost ca și astăzi la UTA. Români, arădeni, nearădeni și străini, ne înțelegem cu toții toții foarte bine. S-ar putea să ne fi ales antrenorul așa, nu știu, dar ne înțelegem foarte bine, formăm un lot cuminte, cum se spune. De aia poate avem și rezultate acum. Nu avem vedete în echipă, ne bazăm pe forța grupului.
– Crezi că jucătorii care au venit pe parcurs: Feussi, Laso, Silvășan și brazilienii au valoare de Liga 1?
– Nu pot să-mi dau eu cu părerea, dar pentru liga a doua sunt foarte buni și ne ajută. În plus de asta, pe brazilieni i-am văzut mai mult la antrenamente, nu știu ce să zic…
– V-a luat, însă, ceva timp până să formați acest grup unit. Crezi că ați avut ghinion și la programarea meciurilor importante în prima parte a turului?
– Poate, așa trebuia să fie, să jucăm mai slab la început și să ne revenim pe parcurs. Noi tot timpul aveam încredere în noi. Și unele din marile echipe ale Europei, dar dacă nu ai încredere în tine, nu faci nimic. Au venit jucători între timp, ne-am omogenizat și suntem pe un drum ascedent. Trebuie să facem maximum de puncte și va fi foarte bine. Dacă învingem în următoarele două partide putem ajunge chiar pe locul doi.
– Între timp s-au mai îmbunătățit și arbitrajele…
– Într-adevăr, nu mai putem vorbi dearbitri după ultimele etape. Ni s-a dat ce a fost de dat, în plus a fost și cotul meu la meciul cu Târgu Mureș și putea să dea penalty la acea fază… Dar, să nu uităm că am avut câte două penalty-uri pe meci cu Alba Iulia și Corona.
– Apropo, cum privești această nouă pauză forțată?
– Deja stăm de două săptămâni și mai stăm aproape una până jucăm la Baia Mare. Ce să mai zic, ne-am pregătit vreo trei luni și am jucat doar două. Era bine pentru noi să jucăm cu Sibiul. Cel mai important e întotdeuana jocul și mai puțin antrenamentele.
– Preferai să se retragă Alba Iulia în locul Sibiului?
– Așa era cel mai bine pentru noi, pentru că am pierdut la Ala Iulia. În fine, e greu de vorbit despre acest campionat. Am început 16 echipe, am rămas doar 14, după mine trebuia refăcut țintarul, în așa fel încât să nu stea nimeni. Se disputau câte șapte meciuri pe etapă și știam exact cât ține campionatul.
– Cu cine crezi că vă bateți la promovare?
– Cu Poli și Corona, ele vor fi contracandidatele noastre în retur. Dar și Târgu Mureșul e acolo, chiar dacă sunt în scădere de formă acum. Dar nu putem spune că au abandonat lupta, au un lot foarte bun. În opinia mea, aceste patru echipe se vor bate pentru cele două locuri de prima ligă.
– Ce ne poți spune despre tentativa de plecare de la echipă a antrenorului Adi Falub după derby-ul de la Timișoara?
– Noi nu știm nimic de asta, nu ne-a spus nimic. Dar, dacă este ceva adevărat, atunci e bine că a rămas și mergem cu dânsul până în pânzele albe.
– Te-a surprins puțin că antrenorul Falub a refuzat să se întoarcă la Universitatea Cluj?
– Dacă nu s-a dus la echipa unde a fost căpitan nouă ani de zile. înseamnă că a avut încredere în noi, Trebuie să îi răsplătim încrederea și să promovăm.
– Poți să ne spui o particularitate a staff-ului tehnic, în comparație cu ceilalți antrenori cu care ai lucrat?
– Nu aș vrea să supăr pe cineva… Ce să spun, facem mai mult tactic, dar și când era cu Roli Nagy la echipă făceam antrenamente bune, tari și jucam cu plăcere. Vorbesc destul de des cu Roli, mi-a fost antrenor la Gloria și la UTA. E un om deosebit, păcat că nu are rezultate la Sebiș. Am rămas într-o relație foarte bună cu el, cu toate că mă înțeleg bine și cu domnul Falub. Nu pot să spun că e diferență mare între antrenamente, cu toate că fiecare antrenor are stilul lui. În orice condiții, noi, jucătorii, trebuie să ne supunem.
– Să mai vorbim puțin despre tine, cum te simți jucând în acest sistem cu trei fundaș centrali?
– Nu am prea evolaut până acum în această formulă, dar trebuie să mă mulez pe ce îți cere antrenorul. Trebuie să aspiri la mai mult, să faci ce ți se spune. Dacă nu poți, nu ești fotbalist.
– Ai avut destule realizări și în acest campionat. Ce înseamnă pentru un fundaș să bată penaltyuri, cornere, lovituri libere? Eșt tu polivalent sau nu prea are cine să execute cu succes aceste faze fixe?
– Depinde și de forma de moment… Dacă execuțiile îți ies la antrenamente, încerci să le repeți și la meciurile oficiale. Suntem foarte mulți candidați la penaltyuri sau la lovituri libere, s-a întâmplat să bat eu mai bine. Nu vreau să mă laud, dar am cam bătut cam tot ce înseamnă faze fixe pe la toate echipele la care am jucat.
– Care e următorul tău țel?
– Evident, să joc cu UTA în Liga 1. Tot vestiarul își dorește asta. E important pentru noi, pentru suporteri, pentru tot ce reprezintă Aradul.
– Dacă ar veni o ofertă pe adresa ta de la o echipă de Liga 1 chiar în această iarnă ai accepta-o?
– Nu știu ce să zic. Mai am contract cu UTA până în vară, nu mă pot gândi la altă echipă.
– Îți pare rău că ai pierdut câțiva ani și nu ai ajuns mai repede în elita fotbalului românesc?
– Regretele sunt tardive acum, nu mai pot da timpul înapoi. Acum, sunt bucuros pe plan personal și profesional și asta este cel mai important. Puteam să plec la 21 de ani la Dinamo, apoi la Pandurii, dar poate nu se mai întâmpla tot ce s-a întâmplat pe plan familial. Regret puțin doar pe plan sportiv, dar nu mai am ce să fac. Tot ce îmi doresc acum este să fiu sănătos, atât eu cât și familia și să am satisacții în culorile „alb – roșu”.
– Despre Ene ce părere ai? Nu te vezi pe tine în urmă cu nouă-zece ani ani?
– Nu e chiar așa, el joacă la Liga 2-a, eu nu o făceam. E un jucător foarte bun, băiat cuminte, are tot viitorul în față. Are 19 ani, e constant în evoluții și e lucru mare acest lucru. Păcat că e doar împrumutat și nu e jucătorul nostru.
– În final, Ca și cunoscător al fotbalului arădean, de ce crezi că formațiile de Liga a 3-a nu sunt implicate în lupta pentru promovare, iar unele chiar o duc rău în campionat?
– După mine, Pâncota are o echipă foarte bună și dacă era în altă serie erau pe primul loc și promovau. Așa, FC Hunedoara e de neegalat, se investește acolo, ei pot face față ligii a doua. La Pâncota sunt multe caractere tari, am jucat cu majoritatea celor de acolo. Au format un grup valoros, unit. Sper să o țină tot așa și să tragă la promovare la anul. Și la Vladimirescu sunt mulți prieteni de-ai mei, păcat că au un parcurs slab, dar poate în retur bat toate meciurile. Și Sebișul poate mai mult cu Roli Nagy pe bancă, doar că e șie ea într-o serie cu multe formații tari. Eu m-am bucurat mereu pentru toate echipele arădene care au avut rezultate.
Sursa: Sport Arad