Jucătorii divizionarei secunde FC Argeș l-au omagiat, vineri, pe fostul jucător și antrenor al grupării piteștene, Nicolae Dobrin, care a decedat în urmă cu cinci ani, transmite corespondentul Mediafax.
Vineri la prânz, lotul alb-violet condus de noul antrenor al echipei Iulian Crivac a fost întâmpinat la Cimitirul Eroilor de văduva lui Nicolae Dobrin, Gica Dobrin. S-au depus flori, s-au aprins lumânări, iar cei prezenți s-au recules preț de mai multe momente la mormântul celui care a fost Nicolae Dobrin.
„Gicu este în fiecare zi prezent cu noi. Oriunde mergem se vorbește despre el. El e tot timpul în sufletul meu și apare în visele mele. I-am spus că dacă fac ceva rău să îmi spună, dar până acum nu mi-a spus nimic. Ca în fiecare an, și astăzi am venit cu toții aici și ne-am amintit de el. Au trecut foarte repede acești cinci ani. Parcă ieri era cu noi”, a spus Gica Dobrin.
În lotul echipei FC Argeș venit la cimitir se află și un jucător crescut la Școala de Fotbal Nicolae Dobrin, Dănuț Ivănică, fotbalist selecționat chiar de „Gâscan” pe vremea când acesta trăia. „Sunt mândru că am crescut la Școala lui Nea Gicu. Am avut de învățat de la el și este o mare pierdere pentru fotbalul românesc. Când jucăm ne gândim și la Dobrin și de multe ori asta ne dă aripi” a completat Ivănică.
Articol scris de Andrei Mazurchievici (Mediafax)