FC U Craiova – Gloria Bistrița 1-0! Golul din penalty al lui Săceanu duce Universitatea pe prima poziție a Seriei 2

Marius ANGHEL 26 Oct. 2013, 12:30 Campionat
FC U Craiova - Gloria Bistrița 1-0!** Golul din penalty al lui Săceanu duce Universitatea pe prima poziție a Seriei 2

Municipalul din Roșiorii de Vede este astăzi, de la ora 13:30, gazda unui alt meci de Liga a II-a și nu a oricărui. Teleormănenii îi pot vedea la lucru pe jucătorii lui Nicolo Napoli, care vor avea parte de un adversar dificil, pe liderul Seriei a II-a. Gloria Bistrița a pierdut teren după ultimele două deplasări, iar acum, contra unei alte candidate la promovare, nu mai are nevoie de pași creșiți.

Despărțite în clasament de două puncte, locul 3 contra locul 1, cele două echipe promit spectacol pe gazonul stadionului din Roșiorii de Vede. Cele trei puncte puse la bătaie sunt foarte importante pentru ambele formații: FC U Craiova poate urca pe primul loc, în timp ce actualul lider s-ar putea distanța față de o contracandidată.

Derby-ul Seriei a II-a va fi arbitrat de la centru de Dragoș Teodor (Constanța), iar de la cele două tușe de Sebastian Stoianov (Constanța) și de Alexandru Cerei (Cluj-Napoca).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºFC U: Hotoboc – Mitic, Acka, M. Ciucă (cpt.), Bușu, D. Stoica, Săceanu, V. Gheorghe, Mârzeanu, Goge, Ct. Bălan
Rezerve: Preda – Cosic, Cruceru, Mesquen Neto, Cale, Frăsineanu, Mititelu Jr.;
Antrenor: Nicolo Napoli

â–ºBistrița: Albuț (cpt.) – Țârcă, Hlinca, M. Chițu, Feher, Antonache, Mărginean, Curtuiuș, Polgar, Chibulcutean, Budăcan
Rezerve: Oghinciuc – D. Sânmărtean, Bruma, Fizeșan, Nalați, C. Roșu, M. Stancu
Antrenor: Coroian Cristian

â–ºMin 90+4 Final de partidă

â–ºMin 90 Bistrițenii trimit periculos pe poarta Universității, Hotoboc respinge mingea în lateral

â–ºMin 90 ⇔ Intră Frăsineanu și iese Gheorghe

â–ºMin 89 Cale ia galben

â–ºMin 87 ⇔ Iese Mârzeanu și intră Cale

â–ºMin 85 ⇔ Iese Goge și intră Cruceru

â–ºMin 83 Mârzeanu vede cartonașul galben

â–ºMin 82 ⇔ Iese Feher și intră Roșu

â–ºMin 79 Săceanu preia în careu, însă întoarce mingea, neavând pe unde să trimită către poartă

â–ºMin 76 Hotoboc reține în doi timpi o minge centrată dintr-o lovitură de la 25 de metri

â–ºMin 75 Mitic ia cartonașul galben

â–ºMin 72 Bălan, reia peste poartă din poziție ideală

â–ºMin 69 Hotoboc reține din fața lui Curtuiuș o minge centrată de la 40 de metri

â–ºMin 63 După o lovitură liberă bătută de la 30 de metri lateral stânga, mingea ajunge în careu, este deviată în spate de un jucător al Universității, iar Acka încearcă o reluare spectaculoasă, însă Albuț respinge

â–ºMin 58 Stoica reia cu capul din 6 metri, Albuț reține

â–ºMin 54 Goge pătrunde în careu pe partea stângă, trimite înapoi pentru Gheorghe, care, din 8 metri, șutează peste poartă

â–ºMin 47 Chițu ia galben

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 41 Centrare din dreapta în fața porții a lui Gheorghe, Săceanu se despinde din marcaj și trage în Albuț

â–ºMin 35 1-0 Săceanu înscrie de la punctul cu var

â–ºMin 34 După o centrare din dreapta prin spatele fundașilor, Goge intră în Albuț și arbitrul dictează penalty. Centralul se înșeală și acordă eronat lovitură de pedeapsă. Mai degrabă a fost fault în atac

â–ºMin 27 Stoica bate direct pe poartă o lovitură liberă periculoasă de la 25 de metri, Albuț scapă mingea în față, aceasta ajunge la Bălan, care în loc să tragă din prima preferă să dribleze în 4 metri și este deposedat

â–ºMin 23 Hlinca bate o lovitură liberă de la 25 de metri, însă mingea trece peste poartă

â–ºMin 12 Lovitură liberă pentru Gloria de la 18 metri lateral dreapta, Ciucă respinge fără probleme

â–ºMin 10 Mărginean vede și el cartonașul galben

â–ºMin 8 Stoica trimite puternic un balon de la 20 de metri, Albuț respinge prost în față, Bălan trimite cu capul din 5 metri, însă portarul revine și respinge în bară

â–ºMin 7 Săceanu trimite de la 18 metri pe lângă poartă

â–ºMin 5 Ciucă este avertizat cu cartonașul galben

â–ºMin 3 Dorel Stoica pasează în adâncime pentru Săceanu, care trimite în careu, însă Albuț reține fără probleme

â–ºMin 1 FC Universitatea, în albastru cu alb, a avut lovitura de start. Gloria joacă în echipament galben complet

â–ºMin 1 A început partida

â–ºGaleria echipei craiovene îi înjură pe Adrian Mititelu și pe Dorel Stoica. Cei doi sunt țintele favorite ale suporterilor veniți la Roșiorii de Vede

Marius ANGHEL 26 Oct. 2013, 12:30 Campionat
Pe aceeași temă