FC Olt renaște în Liga a 3-a! Planul prin care Slatina vrea să revină

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 11 May. 2015, 17:31 Special
FC Olt renaște în Liga a 3-a!** Planul prin care Slatina vrea să revină

După retragerea recentă a echipei FC Olt din eșalonul secund, conducerea clubului a prezentat autorităților locale din Slatina un nou proiect, care prevede preluarea unei echipe de Liga a 3-a.

Președintele clubului, Ionuț Ivan, a pus la punct un nou proiect, care prevede preluarea unei echipe fără datorii, din Liga a 3-a și mutarea acesteia la Slatina. Cel mai probabil, Slatina va prelua formația CS Vișina Nouă. Denumirea ulterioară a formației va fi tot FC Olt, pentru că sigla aparține unei terțe persoane și era dată cu drept de folosință, nefiind în propietatea clubului împins în faliment de Fisc.

Mingea este acum în terenul Consiliului Local și al Primăriei Slatina, care va avea pe masă planul prezentat de Ionuț Ivan. Practic, autorităților locale din Slatina trebuie să se decidă rapid dacă aprobă sau nu finanțarea noii echipe de Liga a 3-a și implicit darea în folosință a Stadionului 1 Mai și a bazei de antrenament.

Proiectul prevede ca antrenorul Dan Oprescu și o parte din jucătorii care au activat în Liga a 2-a să rămână la noua echipă a Slatinei, având ca obiectiv promovarea imediată din Liga a 3-a. Majoritatea jucătorilor din lot și-au dat acceptul verbal să continue la Slatina, condiția esențială fiind ca totul să fie pus la punct rapid, pentru a avea siguranța locului de muncă. În caz contrar, jucătorii de la FC Olt vor da curs altor oferte.

FC Olt Slatina s-a retras în urmă cu două săptămâni din eșalonul secund, după controlul Fiscului, care a reinterpretat impozite din anii 2009-2013, în perioada Alro, la care a adăugat dobânzi și penalități. Contractele jucătorilor și primele de joc din acea perioadă au fost reclasificate din convenții civile în contracte de muncă de AJFP Olt. Fiscul Olt va fi acționat în instanță de conducerea clubului, dar, fără a mai putea primi finanțare din partea Consiliului Județean, FC Olt s-a retras!

Pandurii și Craiova se bat pe juniorii Slatinei

Jucătorii de la FC Olt deveneau liberi de contract din vară, însă, după un sezon bun, majoritatea lor nu vor duce lipsă de oferte. Căpitanul echipei, Alin Gligor, este primul care va părăsi echipa, fiind ofertat din Liga 1. Gligor a anunțat deja conducerea clubului de despărțire.

Juniorii Slatinei sunt încă sub contract cu FC Olt, iar Fiscul a pus sechestru pe ei. Pandurii și CS U Craiova sunt cu ochii pe Covalschi, Ștefan, Rogoveanu și Căpățână. Covalschi este cel mai bine cotat jucător din lot, fiind și în atenția lui Dinamo, unde a mai susținut probe de joc.

Dacă FC Olt își va transfera juniorii, cu banii încasați, se vor plăti prima dată salariile restante, apoi Fiscul își va recupera din datorii.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 11 May. 2015, 17:31 Special
Pe aceeași temă