„În acest meci ne interesează în primul rând atitudinea, mai puțin rezultatul. Jucăm în fața propriilor suporteri cu o echipă extrem de puternică și nu avem voie să ne facem de râs. Dacă e să cădem, măcar să fie de pe un cal alb”, spuneau conducătorii formației turnene înaintea celui de-al patrulea meci pe care îl disputau în Cupa României. Un meci în care adversarul nu mai era Recolta Stoicănești, CS Balotești, sau Rapid II, formații eliminate în fazele anterioare. ALRO Slatina sună altfel. Adversar din liga secundă, cu nume „grele” în echipă. Marinescu, Dedu, Stancu, Stoianof și Crețu sunt jucători trecuți prin cupele europene, prin prima ligă sau care au cochetat cu echipe puternice din primul eșalon.
Pe teren lucurile n-au stat deloc rău pentru formația lui Cornel Nica. La pauză scorul a fost nul, după ce Turris a dominat teritorial, iar ALRO a jucat din experiență și maturitate. În partea secundă a fost suficient ca, în două rânduri, mijlocașii să nu se sincronizeze cu fundașii centrali și Turris s-a văzut condusă la două goluri diferență. A revenit în joc prin reușita lui Turcu (foto) și gazdele s-au năpustit spre poarta ex-rapidistului Marinescu. Oaspeții au rămas în zece jucători, dar era deja prea târziu. ALRO merge mai departe în Cupă, iar Turris rămâne cu satisfacția că a căzut, nu de pe o mârțoagă, ci de pe un armăsar alb.